Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Expertele lui Marian Oprișan, CONDAMNATE în dosarul 'Căprioara'

ebihoreanul.ro
justitie

Ileana Cernea (Pintea) şi Elena Muşuroiu, experte contabile desemnate în dosarul "Căprioara" în care a fost judecat preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, au fost condamnate de Tribunalul Bucureşti la câte doi ani de închisoare cu suspendare, informează agerpres.ro

Potrivit deciziei instanţei, Ileana Cernea a primit doi ani cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, fiind obligată să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. În schimb, ea a fost achitată pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea infractorului şi fals intelectual.

Parlamentul a eliminat 102 taxe. Care sunt dările de care au scăpat românii


Elena Muşuroiu a fost condamnată la 2 ani închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu şi a fost achitată pentru complicitate la favorizarea infractorului. 

În acelaşi dosar, un al treilea expert - Liviu Macovei - a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu. 

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. 

Potrivit DNA, în iulie 2014, când dosarul "Căprioara" se afla pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, un magistrat de la această instanţă a desemnat-o pe Ileana Cernea să întocmească o expertiză financiar-contabilă în cauza în care era judecat Marian Oprişan. Preşedintele CJ Vrancea era acuzat de DNA că a cheltuit în mod nelegal 1,9 milioane de dolari pentru balastarea a 41 de drumuri comunale, dar şi pentru modul cum a fost achiziţionat Complexul Turistic "Căprioara".

Declarație șoc: 'Este suprasaturație de agenți secreți străini în București'

Reguli NOI pentru înmormântare. Sunt introduse amenzi URIAȘE


După ce judecătorul a decis ca Ileana Cernea să efectueze expertiza în dosar, Marian Oprişan a cerut şi a obţinut numirea Elenei Muşuroiu ca expert din partea sa. Conform atribuţiilor stabilite de instanţă, Ileana Cernea trebuia să răspundă la obiectivele expertizei, iar experţii parte (recomandaţi de inculpaţii din dosar) urmau să-şi exprime şi ei opiniile cu privire la expertiză. 

Ileana Cernea a acceptat însă ca Elena Muşuroiu să elaboreze expertiza, astfel încât să servească intereselor inculpaţilor din dosarul "Căprioara", şi anume că nu există niciun prejudiciu. La discuţiile privind întocmirea raportului de expertiză a participat şi Liviu Macovei, expert parte desemnat de un alt inculpat din dosar. 

Conform DNA, în cursul nopţii de 7 spre 8 ianuarie 2015, Elena Muşuroiu a finalizat raportul de expertiză, iar, în aceeaşi zi, şoferul acesteia s-a întâlnit cu Ileana Cernea, căreia i-a predat un set de documente reprezentând mai multe exemplare ale raportului de expertiză. Cernea a obţinut apoi avizele de la CECCAR şi a depus raportul la Judecătoria Cluj-Napoca. 

Dosarul"Căprioara" a fost trimis în instanţă în 2006, fiind strămutat de mai multe ori, pentru ca în final Marian Oprişan să fie achitat definitiv în decembrie 2015.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.