Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Explicațiile judecătorilor CCR pentru verdictul de neconstituționalitate în cazul legii plagiatului

ccr curtea constitutionala

Curtea Constituţională a României a decis miercuri că legea de modificare a OUG privind şcolile doctorale este neconstituţională.

Pe 13 octombrie, Guvernul a atacat la CCR modificarea OUG 4/2016 privind şcolile doctorale, după ce Senatul a respins cererea de reexaminare a actului normativ, solicitată de preşedintele Klaus Iohannis, şi a adoptat legea în forma iniţială.

Citește și: Cristian Tudor Popescu analizează demisia unui șef din poliție: Am văzut multe în viața mea, dar așa ceva…

Anterior, premierul Dacian Cioloş declara că regretă decizia pe care a luat-o Parlamentul în privinţa modului în care se tratează plagiatele. 

Şi grupul PNL din Senat a depus la Curtea Constituţională o contestaţie la legea de modificare a OUG 4/2016 privind şcolile doctorale, invocând, între altele, nerespectarea principiului bicameralismului.

Citește și: ȘOCANT Un rechin a mâncat o vacă / VIDEO

Senatul a respins, în şedinţa plenului din 10 octombrie, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la Legea pentru aprobarea OUG 4/2016 privind modificarea Legii Educaţiei Naţionale 1/2011, prin care a fost reglementată funcţionarea şcolilor doctorale şi a adoptat, în calitate de Cameră decizională, actul normativ în forma iniţială.

I. În ziua de 26 octombrie 2016, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituția României și al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluționa, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, obiecție formulată de un număr de 26 de senatori aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi, respectiv, de Guvernul României.

Citește și: Cristian Tudor Popescu șterge pe jos cu Dacian Cioloș: Sper să rectificați. Ați mai făcut asta când ați greșit

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 este neconstituţională, în ansamblul său.

În argumentarea soluţiei pronunţate, Curtea a reţinut încălcarea prevederilor art.61 alin.(2) din Constituţie, care consacră principiul bicameralismului parlamentar, în virtutea căruia o lege trebuie adoptată după dezbaterea în ambele Camere ale Parlamentului. Or, conţinutul juridic al formelor adoptate de cele două Camere relevă existenţa unor deosebiri majore, împrejurare de natură a afecta constituţionalitatea actului normativ, în ansamblul său. De asemenea, Curtea a constatat că legea supusă controlului nu respectă nici prevederile art.1 alin.(5) din Constituţie referitor la principiul obligativităţii respectării legii, sub aspectul trăsăturilor privind claritatea şi previzibilitatea normelor. Soluţia pronunţată de Curtea Constituţională nu afectează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, aceasta rămânând, în continuare, în vigoare.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

Citește și: Pentru prima dată în istorie, virusul hepatitei C a fost fotografiat / VIDEO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.