Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EXPLOZIE puternică la o fabrică chimică din Spania - FOTO/VIDEO

O explozie puternică s-a produs în localitatea Paterna, de lângă Valencia, anunţă autorităţile locale, care au confirmat că deflagraţia a fost urmată de un incendiu violent.

Incidentul a avut loc pe platforma industrială Fuente del Jarro, la o fabrică de produse chimice, relatează El Mundo, care menţionează că cel puţin o persoană a fost transportată la spital cu arsuri grave pe corp.

Citeşte şi: STARE de URGENŢĂ în SUA. Cel puţin 26 de oameni răniţi în tornadele ce au măturat sudul - VIDEO

Potrivit mai multor surse, fabrica foloseşte clorină, un gaz toxic care poate afecta grav sistemul respirator, ochii şi pielea.

Flăcările se ridică până la 15 metri înălţime, iar exploziile au fost consecutive.

Şcolile din apropiere au suspendat orele de studiu, iar elevii au fost trimişi acasă. Localnicii au fost fost sfătuiţi să rămână în interiorul căminelor sau birourilor şi să ţină ferestrele şi uşile închise.

Primarul din Paterna, Juan Antonio Sagredo, a declarat recent că pompierii au reuşit să păstreze incendiul sub control şi că se depun eforturi pentru lichidarea acestuia.

Fabrica aparţine companiei Indukern, care se ocupă cu producerea şi distribuirea produselor farmaceutice APIs, dar şi cu producerea de ingrediente pentru hrana umană şi animală, a aromelor şi parfumurilor din industria chimică.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.