Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fanii dinamoviști sunt ÎN DELIR: Acord între CS Dinamo și FC Dinamo pentru modernizarea stadionului

www.fanatik.ro
stadion Dinamo

Reprezentanții Clubului Sportiv Dinamo București și ACS FC Dinamo București au avut luni o întâlnire în urma căreia au decis să inițieze și să susțină demersurile necesare și legale pentru realizarea, prin Compania Națională de Investiții, a Obiectivului de Investiții ''Complexul Sportiv Dinamo - Stadion Central''.

''Aspectele și soluțiile discutate vor fi prezentate vineri, 24 martie, administratorilor judiciari și administratorului special ai ACS FC Dinamo București, entități desemnate în procedura insolvenței, care vor întreprinde, în perioada următoare, toate demersurile legale pentru îndeplinirea condițiilor impuse de Compania Națională de Investiții, în conformitate cu prevederile articolului 4 la Anexa 3 'Programul Național de construcții de interes public sau social' din Ordonanța 25/2001 privind înființarea CNI'', se menționează într-un comunicat remis presei luni seara.

Stadionul Dinamo din București, selectat pentru programul de reabilitare din cadrul proiectului EURO 2020, se afla în fața riscului de a fi exclus din lista arenelor pentru acest proiect, a anunțat recent Federația Română de Fotbal, potrivit Agerpres.

Citește și: Costel Gâlcă a fost DEMIS: A rezistat mai puțin de șase luni la echipa sa din Arabia Saudită

''Apreciem acest risc având în vedere faptul că proiectul de reabilitare a stadionului este în acest moment blocat, iar până la 31 martie 2017 este necesară definitivarea listei stadioanelor propuse pentru reabilitare'', a precizat FRF.

Programul include la acest moment stadioanele Steaua, Arcul de Triumf, Rapid și Dinamo, ultimul proiectat să fie reconstruit în totalitate, cu diverse facilități de practicare a sporturilor și cu o capacitate de 20.000 de locuri, toate lucrările urmând a fi realizate de Compania Națională de Investiții (CNI).

''Dacă pentru celelalte trei arene procedurile sunt în grafic și se respectă termenele care permit finalizarea lucrărilor în timp util, adică vara anului 2019, situația stadionului Dinamo este problematică. Acest impas nu a fost întrevăzut până în toamna anului trecut, atunci când trebuia predat amplasamentul către CNI, pentru evaluare și realizarea studiului de prefezabilitate. La acel moment a apărut problema contractului de închiriere pe perioadă nedeterminată a bazei sportive către AFC Dinamo București, aflată în insolvență, al cărei deținător este Nicolae Badea și care este în administrarea Tempus Grup IPURL București'', a menționat FRF.

Contractul de închiriere către AFC Dinamo București a fost încheiat în 2012 (contractul numărul 2.640) cu deținătorul bazei sportive, CS Dinamo București, clubul sportiv al Ministerului de Interne. Această închiriere a fost posibilă în urma trecerii stadionului și a mai multor anexe din patrimoniul public în patrimoniul privat al Statului, în anul 2000, prin HG 1086/2000. Prin HG 207/2002, Guvernul a permis închirierea sau intrarea în asociere cu AFC Dinamo pentru exploatarea bazei sportive, explică în continuare comunicatul FRF.

Din 2000 până în prezent, situația a rămas neschimbată în privința situației juridice a bazei sportive Dinamo, iar în toți acești ani, mai mulți acționari au făcut diverse investiții în baza sportivă, printre care montarea lojelor oficiale, a copertinei, demararea lucărilor de extindere a tribunelor prin introducerea unor piloni în zona dinspre Spitalul Floreasca etc.

''CS Dinamo este unui dintre creditorii AFC Dinamo, care s-a înscris la masa credală în urma restanțelor pe care le are clubul la plata taxei lunare de închiriere a bazei sportive. Solicitările adresate către CS Dinamo din partea autorităților competente pentru eliberarea stadionului de sarcinile contractuale au rămas până acum fără rezultat, ceea ce a împiedicat și împiedică CNI să parcursă procedurile necesare: evaluare, studiu de prefezabilitate, alegere soluție tehnică, studiu de fezabilitate, licitație pentru proiect și pentru execuție, demararea lucrărilor efective'', precizează FRF.

Pe 27 februarie, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, declara că este posibil ca Stadionul Dinamo să nu intre în planul de modernizare pentru organizarea în România a

la standarde internaționale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naționale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid și Dinamo.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.