Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florin Bodog: Introducem vaccinul pneumococic în schema de vaccinare pentru toţi copiii

ebihoreanul.ro
florian bodog

Ministrul Sănătăţii, Florin Bodog, a declarat, vineri, la Vălenii de Munte, judeţul Prahova, că producătorul vaccinului împotriva hepatitei nu are „actele în regulă” şi că intenţionează să introducă în schema de vaccinare, pentru toţi copiii din România, vaccinul pneumococic.

Florin Bodog a declarat vineri, la Vălenii de Munte, în judeţul Prahova, unde a participat la deschiderea secţiei de Reumatologie a Spitalului Orăşenesc Vălenii de Munte, că, în privinţa vaccinului pentru hepatită „este problemă cu producătorul”. „Este o problemă cu producătorul coreean nu are toate actele în regulă. Noi am identificat un producător european care va avea disponibilitate pentru acest vaccin undeva la sfârşitul lunii martie. Va intra pe linia de producţie şi încercăm să găsim o soluţie pentru a ajunge cât mai repede la copii”, a declarat Florin Bodog, ministrul Sănătăţii.

„Avem ca prioritate de a demara contractul cu vaccinul tetravalent pentru care aştept ultimele avize şi îl voi semna probabil cel târziu luni sau marţi şi vaccinul tetravalent va intra pe piaţă. În ceea ce priveşte vaccinul hexavalent, trebuie să vă dau o veste extrem e proastă: procedura a fost făcută anul trecut, nu a fost semnat contracul de fosta conducere a ministerului şi nu am primit aviz CFP, ceea ce înseamnă că am două soluţii: fie îmi asum răspunderea şi semnez contractul fără controlul financiar preventiv, ceea ce poate să se soldeze cu o acuzaţie de abuz în serviciu, fie anulez contractul. Dacă anulez contractul fără să găsesc o altă soluţie, în continuare nu vom avea vaccin hexavalent. (...) Programul de vaccinare, calendarul s-a schimbat. S-au introdus mai multe vaccinuri cu hexavalent pentru a suplini lipsa altor vaccinuri, motiv pentru care am decis şi am demarat de urgenţă o procedură scurtă de achiziţionare a vaccinului şi săptămâna viitoare voi semna contractul şi acest vaccin va intra pe piaţă” a declarat Florian Bodog, conform mediafax.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că intenţionează să introducă vaccinul pneumococic. „Introducem în schema de vaccinare pentru toţi copiii vaccinul pneumococic, o noutate absolută în România. Practic sunt două sau trei ţări în Europa care nu fac această vaccinare. Vom introduce acest vaccin. În următoarea săptămână vom lua o decizie în acest sens”, a mai spus ministrul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.