Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FMI a menținut estimarea de creștere a economiei mondiale

FMI

Fondul Monetar Internațional (FMI) a menținut estimarea de creștere a economiei mondiale în 2017 și 2018, pe fondul evoluției pozitive din semestrul doi al anului trecut, potrivit celui mai nou raport "World Economic Outlook", publicat luni de instituția financiară internațională, transmit DPA și Reuters. Anul acesta economia mondială ar urma să înregistreze o creștere de 3,4%, în timp ce anul viitor expansiunea ar urma să ajungă la 3,6%, estimează FMI. Ambele proiecții sunt mai ridicate decât avansul de 3,1% previzionat pentru anul trecut, cel mai slab ritm de creștere de la criza din 2008 — 2009.

FMI apreciază că perspectivele pentru economiile dezvoltate s-au îmbunătățit, reflectând activitatea mai solidă din SUA, din semestrul doi al anului trecut, precum și măsurile de stimulare fiscală anunțate de președintele ales Donald Trump. Și statele emergente și cele în curs de dezvoltare vor înregistra o redresare a creșterii în 2017-2018, stimulând avansul economiei mondiale, previzionează instituția financiară internațională. "Performanța economică mult mai bună pe care o așteptăm anul acesta și anul viitor vine în urma îmbunătățirii înregistrate în unele economii emergente importante și în unele țări curs de dezvoltare, care, în 2017, s-au aflat sub presiuni intense", a afirmat economistul șef al Maurice Obstfeld.

Acesta a adăugat că îmbunătățirea perspectivelor economiei mondiale vine pe fondul evoluției mai bune așteptate în SUA, China, Europa și Japonia. FMI apreciază că activitatea economică s-a redresat semnificativ după un prim semestru slab în SUA, iar, dintre economiile avansate, SUA și Germania operează acum la capacitate completă. Conform FMI, PIB-ul SUA ar urma să urce cu 2,3% în acest an și cu 2,5% anul viitor, față de un avans de 2,2% și, respectiv, 2,1% previzionat în octombrie.

FMI a îmbunătățit estimările de creștere ale economiei Chinei la 6,5% în 2017, față de un avans de 6,2% previzionat în octombrie, în timp ce pentru 2018 a menținut prognoza la 6%. Zona euro ar urma să urce cu 1,6% în 2017 și în 2018, față de un avans de 1,5% în acest an previzionat în octombrie. FMI a îmbunătățit estimarea de creștere a PIB-ului Marii Britanii în acest an la 1,5%, față de un avans de 1,1% previzionat anterior, dar a înrăutățit prognoza pentru anul viitor, la 1,4%. PIB-ul Germaniei ar urma să urce cu 1,5% în 2017 și în 2018, față de un avans de 1,4% estimat în octombrie, conform Agerpres. Potrivit FMI, Europa emergentă, regiune care include România, va înregistra un avans de 3,1% în acest an și de 3,2% anul viitor, similar cu previziunile din octombrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.