Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fost consilier al lui Iohannis şi un lider PNL, trimişi în judecată de DNA

DNA

Procurorii DNA au finalizat ancheta şi l-au trimis în judecată pe fostul consilier al preşedintelui Klaus Iohannis pe probleme de securitate naţională, George Scutaru, pentru spălare de bani. A mai fost trimis în judecată şi deputatul Dan Motreanu, vicepreşedinte PNL.

OFICIAL DNA: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată 

sub control judiciar a inculpatului SCUTARU GEORGE-ADRIAN, la data faptelor deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor,

și în stare de libertate, a inculpaților: 

MOTREANU DAN ȘTEFAN, deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (la data faptelor și în prezent), cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor,

SCHAER ANA MARIA, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

În cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză - a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
Din suma de 700.000 euro, bani primiți efectiv de persoana denunțătoare, aceasta le-a remis inculpaților Scutaru George-Adrian și Motreanu Dan Ștefan, sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înțelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale), a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate.
Pentru a disimula proveniența acestor sume de bani, inculpații Scutaru George-Adrian, Motreanu Dan Ștefan și Schaer Ana Maria au inițiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realității, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranșe, din contul societății administrată de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentație folosite ca materiale în campania electorală.

În cauză, față de toți cei trei inculpați, a fost dispusă măsura sechestrului asigurator și poprire asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților, până la concurența sumei de 1.213.090 lei, sumă care a fost efectiv plătită firmei producătoare a materialelor electorale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.