Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fosta șefă a DIICOT, dezvăluiri explozive din arest: 'Va fi REGRETUL vieții mele'

alina bica

Alina Bica a anunțat în cadrul unui interviu acordat Evz.ro că și-a dorit mereu un copil, dar crede că acest lucru nu mai este realizabil în acest moment.

"Declarativ mi-am dorit. Dar în mod concret cariera mea a fost copilul meu. 90% din viața mea am petrecut-o la birou. Mi se părea că am de realizat lucruri importante și am amânat de fiecare dată acest lucru. Acum este prea târziu pentru mine și va fi regretul vieții mele. Regret că nu am dat 9 pentru familie și 1 pentru carieră. Aș fi fost mult mai fericită și mai liniștită. Acum nu cred că idealurile mari merită sacrificii cu ani din viață."

-În toată perioada asta, ați cedat psihic? V-ați gândit la sinucidere?

-Este un subiect pe care nu doresc să-l discut.", a spus fosta șefă a DIICOT.

Citește și: Victor Ponta RECUNOAȘTE TOT: Întâlniri SECRETE cu SRI, SIE și Băsescu,partide de tenis cu serviciile

Întrebată ce crede că a pierdut în perioada petrecută în închisoare, Alina Bica spune că a trăit "sentimentul pe care îl ai atunci când viața îți dispare la propriu".

Fără a mă victimiza, așa cum s-a insinuat atunci când am avut curajul să mai povestesc câte ceva, nu pot descrie în cuvinte ce am simțit. Este sentimentul pe care îl ai atunci când viața îți dispare la propriu, nu se mai pune problema de reputație sau carieră, ci este vorba de tine ca persoană, la propriu. Să fii oprit în trafic ca ultimul criminal este o experiență traumatizantă ce nu va putea fi uitată niciodată. Nu m-a agresat atât de mult lumea de acolo, din pușcărie, cât mă agresează în acest moment lumea aici, afară. Și reputația am pierdut- o. Dar nu în momentul în care domnul Popovici m-a ridicat de pe stradă. Reputația am pierdut-o atunci când unii dintre colegii mei au ales să mintă la urmărire penală pentru ca, ulterior, să-i prind cu minciuna în sala de judecată. Atunci consider eu că mi-am pierdut reputația profesională. Nu când ei mi-au înscenat dosare mie.", a mai declarat Alina Bica pentru Evz.ro.

Fosta șefă de la Crimă Organizată recunoaște că cititul a ajutat-o foarte mult pentru a trece peste perioada petrecută în detenție.

"-Cum ați reușit să treceți peste perioada de detenție? Cum vă petreceați timpul?

-Am citit mult și am reușit să aleg lumea în care gândurile mele să locuiască. Am limitat foarte mult contactul cu exteriorul și am încercat să-mi reașez viața pe alte priorități.

-Acolo nu v-a agresat nimeni, nici măcar verbal?

-Nu vedeam, nu auzeam. Excepând faptul că ieșeam din cameră să vorbesc cu familia mea la telefon, eu am refuzat contactul cu restul lumii. Și când traversam curtea să mă văd cu Laura, avocata mea, sau când venea soțul meu în vizită, dacă nu ar fi tragic ar fi de râs, împrejurarea că auzi pe cineva care îți adresează cuvinte nepotrivite cu doamnă. E simpatic să fii înjurat la persoana a treia. Aș mai adăuga și faptul că mai mult de jumătate din doamnele de acolo erau investigate de DIICOT și exista oarecare adversitate față de persoana mea din această pespectivă, dar bănuiesc că pentru procurorii care au decis că trebuie să ajung la Târgșor, lucrul acesta nu reprezintă o problemă de conștiință.

-Care e cea mai mare frică a dvs.?
-Că voi rămâne singură.", a mai spus Alina Bica.

Alina Bica a fost arestată preventiv pe 2 septembrie 2015 după ce a fost acuzată că ar fi clasat un dosar care-l privea pe afaceristul Horia Simu, după ce, în prealabil, a dat ordin procurorului de caz să renunțe la dosar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.