Premium
Cartea este povestea de dragoste a unui francez trecut de a doua tinerețe în România contradictorie și bulversantă de după 1989. Încă însurat cu cea de-a treia soție și tată a trei copii, profesorul venit din Franța la o universitate din Cluj se îndrăgostește de o tânără bibliotecară, alături de care trăiește paradoxurile unei iubiri târzii. Într-o Românie în care coexistă cele mai luxoase mașini și produsele ieftine, de bazar, profesorul venit din Occident descoperă societatea obedientă, temătoare și materialistă din postcomunism. După șase luni de euforie, în care plănuiește să-și construiască o viață nouă alături de mai tânăra lui iubită, eroul principal își dă seama de rapacitatea și lipsa de scrupule a acesteia și părăsește dezamăgit „laboratorul” numit România. Suferința trăită l-a forțat să lase în urmă pentru totdeauna și viața boemă de adolescent întârziat.
Romanul se poate comanda AICI.
Despre autor:
Claude Karnoouh (n. 1940, Paris) a urmat studii de fizică și chimie la Sorbona (1959-1965) și studii de filosofie, antropologie socială, sociologie și lingvistică la Universitatea Paris X Nanterre (1966-1969). Începând cu anul 1970 este membru al Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS) și a predat la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO, Universitatea din Gand (Belgia), Charlottesville (SUA), Urbino (Italia) și ELTE (Ungaria). În 1996 și 1998 a fost senior research fellow la Collegium Budapest. În 1973 a întreprins mai multe anchete de etnografie și folclor în satul Breb din Maramureș. Din 1991 până în 2002 a fost profesor invitat al Universității „BabeșBolyai” din ClujNapoca, unde a susținut un curs despre aspectele modernității târzii în postcomunism, îmbinând diverse abordări (politice, culturale, filosofice și economice) și un curs de istoria antropologiei. Este autorul a șase cărți și peste o sută de articole și eseuri de antropologie culturală și politică, filosofia culturii și filosofie politică.
Fragment din „Autoportretul adolescentului îmbătrânind. Scurt roman sociografic”, de Claude Karnoouh:
„Totul începuse într‑o zi aproape uitată, de la sfârșitul lunii iunie 1991, una dintre acele zile de o căldură densă și năclăită de praf, care îți înăbușă pieptul și îți arde ochii. O zări în holul Bibliotecii Academiei și rămase uluit de atâta frumusețe într‑un loc atât de lugubru, atât de lipsit de grație, o imensă și sinistră sală rectangulară, mărginită de pereți din beton cenușiu, acoperiți de un praf gălbui.
Ea era acolo, în fața lui. O femeie tânără și înaltă, cu alură sportivă și cu o ținută marcată de o anumită rigiditate, care te putea face să crezi că avea drept cauză teama. Avea pielea ușor aurie, gura mică și cu un contur carnal, subliniată de roșul stacojiu al buzelor; fruntea îi era descoperită, puțin cam îngustă, ceea ce‑i dădea un aer încăpățânat, iar când era cuprinsă de neliniște aceasta devenea îndârjită; nasul era mic și foarte puțin cârn, pomeții, proeminenți; ochii de un albastru intens, cam imobili, sub niște sprâncene mari, de culoarea ambrei îi dădeau feței aerul unei feline care stătea la pândă. Părul său blond închis arunca reflexe castaniu‑aurii, căzându‑i greu și clocotitor pe umerii largi. Avea un corp atletic și, deși se îmbrăca cu haine prea largi, care încercau să‑i ascundă precizia formelor, nici un bărbat atent nu putea să nu ghicească, sub pliurile corsajelor și fustelor sale, pieptul greu, șoldurile largi și picioarele lungi, ferme și armonioase.
Ca o elevă cuminte ce frecventa o instituție serioasă de învățământ, ea refuza cu stângăcie să‑și afișeze farmecele. În esență, frumusețea sa era nativă; nu purta nici o urmă de machiaj, cu excepția serilor când participa la vreo recepție oficială; atunci se dădea pe buze cu un ruj pal, care îi sublinia și mai mult seninătatea feței. Totuși, chiar din prima clipă, ceea ce îl captivă și îi produse o scurtă și violentă reacție senzuală a fost vocea ei caldă și profundă de mezzo, cu intonații uneori atât de ușoare, încât el nu mai înțelegea cuvintele. Mai era și râsul ei, explozie juvenilă și totuși gravă, un torent de bucurie regeneratoare și de putere telurică, ce‑i descoperea dinții frumoși, foarte albi și regulați.
O privire directă și luminoasă, uneori înghețată, iradia într‑un oraș unde totul și toți îi păreau fazi, cenușii și corupți, în care fetele ascundeau neîndemânatic preocuparea de a‑i vâna pe străini, în care proaspăt îmbogățiții, noii comercianți, traficanții de toate calibrele, noile și vechile elite ale culturii și politicii manifestau o grosolănie tipică parveniților, fără moravuri, fără memoria trecutului lor recent, fără alt viitor decât cel al consumului imediat, sălbatic și frenetic. El o văzuse, o ascultase și o privise; fusese sedus de ea pe loc, dar nu o lăsase să‑i ghicească surpriza.
Urma să plece peste câteva zile și amânase cu bună știință jocul seducției, cu toate surprizele, imprevizibilul, visele așteptării și mai ales cu plăcerile așteptate.”
