stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Frenezie electorală în SUA. Trump și Clinton pe pantă. Cine sunt noile staruri

election sua alegeri

Candidaţii la alegerile primare americane se află în acest sfârşit de săptămână în centrul atenţiei în statul Iowa, înaintea votului de luni, Donald Trump şi Hillary Clinton conducând în sondaje în taberele lor, însă nu cu o diferenţă atât de mare pentru a putea fi anticipată o victorie sigură, relatează AFP. 


Ultimul sondaj a fost făcut public sâmbătă seara. Democrata Hillary Clinton, după un început triumfal de campanie în aprilie anul trecut, nu mai este candidatul preferat decât pentru 45% dintre democraţii din Iowa care intenţionează să participe la alegerile primare de luni seară, conform sondajului cotidianului local Des Moines Register. 

Acest sondaj tradiţional nu "s-a înşelat" decât o dată după 1988: în 2012, în privinţa republicanilor. 

Senatorul Bernie Sanders şi-a atras simpatia tinerilor democraţi prin denunţarea "clasei miliardarilor" şi prin apelul său la o revoluţie politică. El se află imediat în urma fostului secretar de stat, cu 42% din intenţiile de vot. Marja de eroare este de patru puncte procentuale. 

Dacă studenţii, care au fost prezenţi cu miile la discursurile lui Bernie Sanders, se vor mobiliza luni, ei ar putea răsturna avantajul pe care îl are Hillary Clinton în rândul celor de peste 45 de ani. 

Hillary Clinton şi-a înmulţit mitingurile electorale, programându-şi trei pentru sâmbătă şi trei pentru duminică, sprijinită de soţul său Bill Clinton, fostul preşedinte al SUA, şi de fiica lor Chelsea. Ea le-a cerut democraţilor să aleagă experienţa în detrimentul noutăţii şi le-a spus alegătorilor că nu vor vota doar un preşedinte, ci un "comandant suprem", un mod subtil de a reaminti că Bernie Sanders nu are nicio altă experienţă într-o funcţie executivă decât cea de primar de Burlington. 

Doisprezece republicani şi trei democraţi au făcut campanie în micul stat Iowa, uneori în aceleaşi oraşe şi la o diferenţă de doar câteva ore. Pentru noaptea de luni spre marţi este anunţată o furtună de zăpadă, imediat după scrutinul care va avea loc la ora locală 19.00 în mii de birouri de vot. 

Miliardarul Donald Trump, favorit în sondajele din tabără republicanilor, şi-a îndemnat susţinătorii să vină la vot şi în cazul în care ar începe să ningă mai repede decât este prevăzut: "Sunteţi obişnuiţi cu asta aici în Iowa, nu-i aşa?" 

Trump este cotat cu 28% din intenţiile de vot în sondajul realizat de Des Moines Register. Inamicul său declarat este senatorul de Texas Ted Cruz, cotat cu 23% din intenţiile de vot ale electorilor republicani. 

Ted Cruz "a fost cetăţean canadian până acum 15 luni", a reiterat sâmbătă Donald Trump pe pista aeroportului din Dubuque, din estul statului, cu avionul său privat în plan secund. "Este o problemă", a susţinut el, citând experţi constituţionali care au afirmat că senatorul nu ar putea fi eligibil, lucru contestat de alţi experţi. 

Însă senatorul de Texas pare să-şi fi consolidat sprijinul dreptei religioase, o ascensiune remarcabilă pentru un candidat care nu s-a aflat decât trei ani în Senat şi care, în urmă cu câteva luni, era considerat prea la extremă pentru a ajunge pe podium. Zeci de pastori evanghelici şi personalităţi ai mişcării creştine conservatoare îl susţin, iar Cruz afirmă că dispune de mii de voluntari. 

Pe cel de-al treilea loc în rândul republicanilor, cu 15% din intenţiile de vor, se află senatorul de Florida Marco Rubio, de origine cubaneză, care a adunat mulţimi importante la mitingurile sale şi care este deseori citat ca fiind a doua opţiune atât de către susţinătorii lui Ted Cruz, cât şi de cei ai lui Donald Trump. 

"Aveţi dreptul să fiţi furioşi. Însă furia nu este un program", a spus el sâmbătă la Ames. 

După Iowa, candidaţii se vor îndrepta spre New Hamsphire, în nord-est, unde alegerile primare vor avea loc la 9 februarie.AGERPRES

comments powered by Disqus

CITESTE SI

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.