Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Frontul Al Nusra revendică atentatele din Homs,unul dintrei cei vizaţi - şeful informaţiilor militar

homs

Fosta ramură a Al Qaida în Siria, Fateh al-Sham, fostul Front al-Nusra, a revendicat seria de atentate sinucigaşe care a vizat sâmbătă sediile a două instituţii de securitate ale statului în oraşul Homs (centru, 165 km de Damasc), atentate soldate cu peste 40 de morţi, relatează France Presse  preluat de agerpres.

Potrivit unui comunicat al grupării, cinci atentatori sinucigaşi "au luat cu asalt sediile Securităţii Statului şi serviciului de informaţii militare din Homs, ucigând peste 40 de persoane, între care şeful Informaţiilor militare Hassan Daaboul", general de brigadă. 

Această grupare, catalogată drept "organizaţie teroristă" de ONU se numea înainte Frontul Al-Nusra, înainte de separarea sa de Al Qaida, notează agenţia franceză de presă. Fatah al-Sham, al doilea cel mai mare grup după Statul Islamic (SI) în Siria, a fost până la începutul anului principalul aliat al rebelilor care luptă împotriva regimului Assad. 

Conform mass-media oficiale siriene şi Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), atacurile au vizat sediul serviciului de Securitate al Statului şi cel al Serviciului de informaţii al armatei în centrul Homs, al treilea oraş ca mărime din Siria, aflat sub controlul trupelor regimului Bashar al-Assad. 

OSDO a informat cu privire la 42 de morţi, în timp ce guvernatorul provinciei centrale a Homsului, Talal Barazi, a evocat un prim bilanţ de 30 de morţi şi 24 de răniţi. Printre victime figurează şi şeful Informaţiilor Militare din Homs, Hassan Daaboul, un apropiat al lui Bashar al-Assad şi una din personalităţile cele mai cunoscute în mediul serviciilor secrete siriene, a anunţat televiziunea de stat siriană. "Unul dintre atacatorii sinucigaşi l-a vizat special pe generalul martir", a indicat aceasta. 

Atentatele intervin într-un moment în care la Geneva au loc negocieri dificile sub egida ONU între regim şi opoziţie în încercarea de a găsi o soluţie la conflictul din Siria, soldat cu sute de mii de morţi şi milioane de strămutaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.