Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania acuză intensificarea atacurilor cibernetice şi propaganda agresivă a Rusiei

Germania este vizată de o intensificare spectaculoasă a campaniilor de propagandă şi dezinformare desfăşurate de Rusia în scopul destabilizării societăţii, ca şi de atacuri cibernetice având ca ţintă partide politice, a avertizat joi serviciul german de informaţii interne (Oficiul pentru protecţia Constituţiei, BfV), transmite Reuters, potrivit agerpres.

'Asistăm la un spionaj cibernetic agresiv şi în creştere şi la atacuri informatice care pot pune în pericol oficiali ai guvernului german, membri ai parlamentului sau angajaţi ai partidelor democratice', a atras atenţia şeful BfV, Hans-Georg Maassen, într-un comunicat.

Citeşte şi: Rusia şi-a amplasat armament de ultimă generaţie la graniţa vestică

Maassen, care, într-un interviu acordat Reuters luna trecută, a semnalat îngrijorări similare în privinţa eforturilor Rusiei de a interveni în alegerile din Germania, a citat o înmulţire a dovezilor despre astfel de acţiuni, estimând că sunt de aşteptat noi atacuri cibernetice.

Potrivit BfV, este vorba despre o gamă variată de instrumente de propagandă rusă şi de 'utilizarea de resurse financiare enorme' pentru campanii de dezinformare având ca ţintă comunitatea rusofonă din Germania, mişcări politice, partide şi alţi decidenţi.

Scopul acestor eforturi este de a răspândi nesiguranţa în societate, 'de a slăbi sau destabiliza Germania', de a întări grupări şi partide extremiste, de a complica munca guvernului federal şi de a influenţa dialogul politic'.

Serviciul a mai semnalat o 'creştere evidentă' a numărului atacurilor de tip 'spea-phishing', atribuite grupului de hackeri ruşi APT 28, cunoscut şi sub numele de 'Fancy Bear' sau Strontrium, acelaşi care a fost acuzat de atacurile cibernetice asupra Comitetului Naţional Democrat din SUA în acest an şi asupra parlamentului german în 2015.

Propunere ŞOC a unui parlamentar danez. ÎMPUŞCAREA migranţilor surprinşi pe mare

Potrivit BfV, atacurile au fost îndreptate împotriva unor partide şi membri ai parlamentului şi au avut drept autori organisme guvernamentale care se dau drept 'hackeri activişti'.

'Propaganda şi dezinformarea, atacurile cibernetice, spionajul cibernetic şi sabotajul cibernetic sunt parte a ameninţării hibride cu care se confruntă democraţiile occidentale', a subliniat Maassen.

Reuters aminteşte că oficiali germani au acuzat Moscova de tentativă de manipulare a media germane pentru a alimenta temerile populaţiei în legătură cu subiecte precum criza migranţilor, a eroda încrederea votanţilor şi a provoca nemulţumiri în interiorul Uniunii Europene astfel încât aceasta să renunţe la sancţiunile impuse Rusiei.

Responsabili din serviciile de informaţii şi-au intensificat astfel de avertismente în ultimele săptămâni, alarmaţi de numărul atacurilor.

Un fost ministru francez, CONDAMNAT la închisoare pentru fraudă fiscală

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luna trecută că nu exclude o intervenţie a Rusiei în alegerile parlamentare din 2017, prin atacuri online şi campanii de dezinformare.

Oficiali ruşi au negat toate acuzaţiile aduse Moscovei de manipulare şi intruziuni menite să slăbească Uniunea Europeană sau să afecteze scrutinul prezidenţial desfăşurat recent în SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.