Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania cere ca Uniunea Europeană şi Turcia și comunice, în continuare

ue turcia ue

Canalele de comunicare între Uniunea Europeană şi Turcia trebuie să rămână deschise, a declarat joi ministrul de externe german Sigmar Gabriel, aflat într-o vizită oficială la Atena, relatează Reuters.

'Turcia cu siguranţă nu este pe punctul de a se alătura (UE), însă în nici un caz nu ar trebui să închidem canalele de comunicare, deşi lucrurile sunt dificile', a declarat şeful diplomaţiei germane, scrie agerpres.ro.

Relaţiile dintre Turcia şi mai multe ţări vest-europene s-au deteriorat substanţial în ultimele săptămâni, Ankara comparând de mai multe ori cu metodele ''naziste'' refuzul unor state, în special Germania şi Olanda, de a le permite unor miniştri turci să participe pe teritoriul lor la mitinguri în favoarea referendumului din 16 aprilie din Turcia privind întărirea puterilor preşedintelui ţării.

Turcia a încheiat pe 18 martie 2016 un acord privind migraţia cu UE care a permis stoparea afluxului masiv de migranţi care a provocat o gravă criză a migraţiei în Europa, între vara lui 2015 şi primăvara lui 2016. Mai mult de un milion de persoane au ajuns din Turcia în Grecia în 2015, însă în urma încheierii acordului, combinat cu închiderea frontierelor ţărilor din Balcani, numărul migranţilor s-a redus semnificativ.

'Este în interesul Turciei să-şi respecte promisiunile. Acordul cu Turcia include ajutor financiar şi presupun că este în interesul său să se asigure că acordul este respectat', a mai spus Sigmar Gabriel.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.