Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania - Franța, PLAN ISTORIC privind APĂRAREA UE: Toate statele membre sunt invitate să participe

merkel hollande

Germania și Franța au ajuns la un acord pentru crearea unei structuri militare comune în Uniunea Europeană, la care sunt invitați să participe toți membrii UE, scrie EUObserver.

"În contextul deteriorării mediului de securitate a venit timpul pentru a întări solidaritatea și capacitățile militare din Europa pentru a-i proteja mai bine pe cetățeni și pentru a apăra mai bine granițele Europei".

Este concluzia la care au ajuns Berlinul și Parisul, care au făcut un pas important pentru consolidarea cooperării în domeniul apărării, un domeniu sensibil care nu a întrunit consensul statelor UE.

Alarmă pentru familia lui Patrick Ekeng. Ce au descoperit medicii la autopsia finală

Ideile propunerii au fost schițate de miniștrii apărării din cele două țări, Ursula Von der Leyen și Jean-Yves Le Drian, într-un document înaintat duminică serviciului de diplomație a UE și citat de Sueddeutsche Zeitung.

Franța și Germania propun ca misiunile militare - precum cele pentru combaterea migrației ilegale sau ce anti-piraterie - să fie coordonate de un Stat Major comun.

Un centru de comandă ar permite de asemenea coordonarea asistenței medicale, în vreme ce un centru logistic ar permite folosirea comună a tehnicii militare.

Petre Roman, în doliu. Pierdere URIAŞĂ pentru fostul premier

Propunerea mai vizează și crearea unor "grupuri tactice" - batalioane comune ale statelor UE, dar și instituirea unui buget comun pentru cercetare militară și pentru achiziții comune de tehnică mlitară.

Documentul precizează că un grup de state UE pot face pați spre această cooperare pe baza actualelor articole din Tratatul de la Lisabona, dar că toate statele UE sunt invitate să participe.

Propunerea va fi discutată la summitul UE de la Bratislava, care va avea loc vineri. Ideea unei apărări comune, care să completeze NATO, ar putea primi susținerea unor state est și central europene, precum Cehia, Ungaria sau Polonia, dar va fi primită cu reticență de Irlanda sau de Olanda.

Un opozant important al apărării comune, Marea Britanie, și-a pierdut dreptul de a vorbi după votul pentru ieșirea din UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.