Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania omagiază victimele din Istanbul. Un monument simbol, decorat cu drapelul Turciei

Poarta Brandenburg, unul dintre simbolurile Berlinului, a fost iluminată luni în culorile drapelului Turciei, în semn de omagiu pentru victimele atacului armat comis în noaptea de Anul Nou în clubul Reina din Istanbul şi soldat cu 39 de morţi şi 69 de răniţi, informează cotidianul turc Hurriyet, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Teroristul din Istanbul este de NEGĂSIT. Trupele speciale au luat la puricat un cartier întreg

Gestul a fost unul de solidaritate între Berlin şi Istanbul, oraş înfrăţit cu capitala germană, după o decizie a primarului Berlinului, Michael Müller. Acesta i-a trimis un mesaj de condoleanţe primarului Istanbulului, Kadir Topbaş.

Organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat luni, într-un comunicat, responsabilitatea pentru atentat, susţinând că acesta a fost întreprins la ordinul liderului SI, Abu Bakr al-Baghdadi.

Presupusul autor, aflat încă în libertate, a luptat pentru gruparea Statul Islamic în Siria, potrivit relatărilor de marţi din presa turcă.

Potrivit unor elemente preliminare ale anchetei, atacatorul a intrat în Turcia dinspre Siria, ţară în care a luptat în numele SI, motiv pentru care pare să fi avut 'o bună cunoaştere a armelor de foc', indică publicaţia Hürriyet.

Un jurnalist apropiat puterii, Abdulkadir Selvi, scrie în cotidianul citat că autorul atacului, antrenat în lupte în zona urbană, a fost 'ales în mod special' pentru a comite atacul contra clubului Reina.

Citeşte şi: Serviciile secrete belgiene au încercat să-l recruteze pe liderul jihadiştilor

Presa turcă dezvăluie câteva detalii ale atacului indicând că autorul fusese antrenat în mânuirea armelor. Potrivit cotidianelor Hürriyet şi Habertürk, el a folosit încărcătoare duble pentru a optimiza timpii de reîncărcare şi a ţintit spre partea de sus a corpurilor victimelor.

Conform Habertürk, atacatorul sosise în noiembrie la Konya (sudul Turciei) împreună cu soţia şi cei doi copii ai lor 'pentru a nu atrage atenţia'. Soţia atacatorului şi alte 11 persoane au fost arestate în cadrul anchetei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.