Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Gestul lui Iohannis, gest de LUPTĂ politică! E RĂZBOI în toată regula'

aktual24.ro
iohannis suparat

Consultantul politic Cozmin Guşă a analizat, la Realitatea TV, anunţul preşedintelui României de începere a demersurilor pentru un referendum în care românii să spună dacă sunt de acord sau nu cu proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea și modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală.

Vorbind, la Realitatea TV, în emisiunea Prime Time News cu Denise Rifai, după anunţul făcut, luni seară, de preşedintele Klaus Iohannis, acela că pregăteşte un referendum pentru consultarea cetăţenilor în privinţa graţierii şi a modificării Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, Cozmin Guşă a precizat că, din perspectiva sa, este un gest "de luptă politică" al preşedintelui şi a trasat câteva direcţii posibile ale următoarelor mişcări ale PSD.

Consultantul politic a explicat că "trebuie să traducem prima dată din punct de vedere al interesului strict al preşedintelui Iohannis în această luptă politică, război adevărat pe care l-am discutat încă din timpul campaniei... cam tot ce am discutat noi s-a întâmplat, tot la tine în emisiune am analizat un scenariu, vorbeam despre pace sau război, şi iată că este război în toată regula în care, într-adevăr, Klaus Iohannis are interesul să păstreze iniţiativa".

Cozmin Guşă consideră că în acest război sunt trei entităţi care contează: "prima, o reprezintă Iohannis însuşi, apoi urmează PSD şi majoritatea parlamentară şi guvernarea şi apoi sunt cetăţenii", a explicat acesta, vorbind şi despre cele două categorii aflate în dezbatere stringentă: amnistia şi suspendarea". Analistul a amintit că, duminică seara, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, a spus că se joacă un şah între Klaus Iohannis şi ai săi şi Liviu Dragnea şi majoritatea parlamentară, spunând că "mutările de deschidere le-a făcut Klaus Iohannis, care a mutat terenul de joc într-o zonă a constituţionalităţii, zonă care îi conferă o statură de preşedinte îngrijorat, vorbeşte despre un pericol, al graţierii, şi foloseşte aceste termen care îi dă portanţă, respectiv referendum".

Citește și: Sorin Ovidiu Vîntu SARE la GÂTUL lui Dragnea: Care ar fi marile greșeli făcute de liderul PSD

Astfel, a precizat consultantul politic, "nu pot exista consecinţe juridice în privinţa acestor discuţii. Asta nu s-a discutat, dar se va discuta. Domnia sa ştie, cel mai probabil, am înţeles de la specialiştii în Drept pe care i-am consultat, că are un consilier competent, doamna Simina Tănăsescu, competentă în special pe Constituţie. Deci preşedintele Iohannis ştie precis lipsa efectelor juridice ale referendumului pe care vrea să îl organizeze şi a strânsorilor administrative pe care le are din punct de vedere al termenelor, aprobării şi aşa mai departe".

Guşă a explicat că vede gestul preşedintelui României ca pe un gest de luptă politică: "Domnul Iohannis în continuare îşi strânge armata. E pus sub presiunea suspendării încă din timpul campaniei electorale, într-un mod explicit şi implicit totdodată şi, nemaiavând un aliat pe care să se poată baza, o armată ordonată politic, PNL nici nu poate fi vorba, USR nici atât, am văzut că nici armata tehnocraţilor nu i-a fost de prea mare folos, deşi le-a pus o guvernare în braţe, dânsul doreşte să lupte împotriva planurilor de suspendare ale majorităţii PSD cu aceste mişcări care sunt de natură să le reamintească cetăţenilor care nu sunt de partea PSD că ar putea avea un vector în persoana lui Iohannis, chiar dacă nu mai pot avea un vector politic sub forma unui partid din pricina performanţelor slabe.

Văd gestul preşedintelui ca pe un gest de luptă politică şi văd că nu poate avea consecinţe juridice ce va întreba, pentru că întrebarea adresată la referendum trebuie să capete aviz de constituţionalitate. Avizul nu se poate da dacă acea întrebare de la referendum intră pe zona de competenţă a vreunei entităţi statale. Nu poate, de exemplu, să întrebe la referendum despre Codul Penal, este interzis. Întrebarea pe care o vom vedea, pentru că va fi bine sfătuit preşedintele, va fi una de tip consultativ, dacă cetăţenii români ar fi de acord sau nu ar fi de acord cu ceva. "

Consultantul politic a explicat şi care va fi reacţia PSD după acest "atac" al preşedintelui Iohannis, dar a vorbit şi despre faptul că, în ciuda faptului că nu sunt subiecte populare pentru români, amnistia şi graţierea trebuie asumate, dar "nu în felul în care vrea PSD să facă acest lucru, ci complet transparent".

Cozmin Guşă a vorbit despre următoarele mişcări ale PSD, după anunţul lui Iohannis că pregăteşte un referendum: "În oglindă m-ai întrebat: sigur că se va acţiona, după această şarjă e 2-0 sau chiar 3-0 pentru Iohannis. Se vor concentra pe suspendare, dar au intrat într-o capcană, şi greşeala aceasta cu ordonanţele, nu neapărat ca şi conţinut, eu am spus că şi de graţiere şi de amnistie este nevoie, dar nu lege făcută mergând pe furiş şi nedezbătută public, dar greşeala aceasta i-a adus în situaţia de a fi cu spatele la zid şi forţaţi să joace pe terenul preşedintelui Iohannis - "Vreţi să mă suspendaţi? Suspendaţi-mă din cauza faptului că mă opun amnistiei şi graţierii şi atunci voi fi convins că voi avea o majoritate când se va dicta mersul la urne la referendumul de suspendare şi atunci am garanţia că voi reveni din punct de vedere politic".

Amnistia şi graţierea nu sunt subiecte populare pentru români, oamenii nu sunt preocupaţi de aceste teme şi sunt împotriva celor pe care îi văd vinovaţi de viaţa lor proastă, pentru că cei condamnaţi sau cei cu probleme sunt, în viziunea lor, vinovaţi de viaţa lor proastă. Aşa că lui Iohannis îi convine ca să joace termenii suspendării sale pe terenul amnistiei şi graţierii.

Amnistia şi graţiererea trebuiesc asumate, sunt gesturi de responsabilitate, chiar dacă nu sunt populare, dar nu în felul în care vrea PSD să facă acest lucru, ci complet transparent. Ei doresc să se scape de propriile probleme negândindu-se nici la aglomeraţia din puşcării, nici la procesele pe care le pierdem la CEDO, nici la unii oameni de afaceri de bună credinţă, care ar putea fi reabilitaţi şi care ar putea oferi locuri de muncă, ei s-au gândit strict la persoana lor şi aici i-a prins Iohannis. Cel mai important răspuns e legat de întrebarea de ce Dragnea şi PSD au fost atât de pasivi în ultimele 5 zile, de ce nu au avut răspuns la şarja lui Iohannis când a mers peste guvernul lui Grindeanu, care guvern a stat cu capul în pământ şi a preluat conducerea ostilităţilor şi de atunci cei care păreau atât de siguri pe ei după ce au căpătat votul populaţiei şi până astăzi au tăcut. Cine ştie să răspundă la această întrebare legată de pasivitatea lui Dragnea şi ai săi a câştigat la "Cine ştie răspunde" şi poate să explice şi de ce este atât de ofensiv preşedintele Iohannis şi de unde provine această enervare a preşedintelui şi această siguranţă în demersul său şi de ce Dragnea şi ai săi se simt atât de slabi", mai spune analistul politic.

Citește și: SURSE - Klaus Iohannis mută ofensiv

Analistul politic a explicat că, din punctul său de vedere, este exclusă varianta unei negocieri între preşedinte şi Guvernul Grindeanu sau PSD, spunând "nu văd în stare nicio parte, cu problemele şi fricile pe care le au, nu văd să recurgă la înţelepciune şi nu văd legi sau ordonanţe dezbătute aşa cum ar trebui. Nici interesul lui Iohannis, care a pornit la luptă politică tocmai pentru că nu are armată şi vrea să îşi strângă din nou armata şi nici interesul pesediştilor nu este să se cadă la pace".

Cozmin Guşă a detaliat un posibil scenariu pe care l-ar pregăti PSD, explicând: "Pesediştii îşi caută un aliniament de unde să poată rapid să organizeze şi alegeri prezidenţiale şi nu ştiu cum să o facă. Dacă se vor bate la referendumul de suspendare pe un aliniament al amnistiei şi graţierii, e posibil să piardă acea luptă, şi alegerile prezidenţiale vor fi mai grele pentru ei şi chiar dacă, să spunem, suspendarea va trece, alegerile se vor organiza, va fi în dezavantajul lor...

Pronosticul meu, ei sunt atipici astăzi şi oricât i-aş cunoaşte de bine pe toţi actorii implicaţi, e greu să fiu precis, dar risc să greşesc şi mă antepronunţ. Eu cred că PSD se va grăbi să dea ordonanţele, vor înfrunta oprobiul public în următoarea perioadă şi vor dori să facă uitat acest oprobiu şi vor încerca o suspendare pe alte motive, la începutul verii.

Cred că acesta poate fi un plan coerent al lor, coerent cu acţiunile lor, nu neapărat coerent public... ceea ce pentru public se traduce printr-un război continuu, din acest moment. Ei vor încerca să ridiculizeze acţiunea lui Klaus Iohannis de astăzi, să îşi dea ordonanţele respective, că de aceea au ajuns la putere... Scopul preluării guvernării au fost amnistia şi graţierea, mijlocul de a ajunge acolo fiind o guvernare bună pe care şi-au propus-o şi în care cetăţenilor să le fie mai bine... Aşa că vor parcurge aceste etape şi vor da mai apoi atacul lui Klaus Iohannis care, fiind într-o postură de luptător, e supus greşelii. Dacă stai la Cotroceni şi îţi faci strict rolul de preşedinte, greşeşti mai puţin. Dacă ieşi însă la bătaie, e posibil să greşeşti declarativ sau în acţiune şi atunci se strâng puncte pentru un pomelnic de suspendare pe care sunt convins că PSD deja îl socoteşte. Majoritatea îşi va vedea de treaba ei, dând ordonanţele, care sunt prost formatate acum şi sunt într-un fel evident doar în folosul lor, pentru că atunci când ai o cauză te uiţi mai larg, te uiţi la amnistie, unde ar trebui să intervii, ai o filosofie în spate. Ori ei nu au... ei şi-au făcut un ţintar al intereselor lor şi al apropiaţilor lor şi vor da această ordonanţă beneficiind de suportul popular certificat la alegeri, îl vor lăsa pe preşedintele Iohannis să îşi facă referendumul şi vor contabiliza în continuare greşelile preşedintelui, pentru a-l putea, la un moment dat, să îl atace într-un demers de suspendare", a concluzionat acesta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.