Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gheorghe Nichita, PRIMA reacţie după CONDAMNARE: 'E un dosar efectiv COMANDAT...'

image-2013-06-5-14941494-70-gheorghe-nichita[1]

Fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, a declarat, luni, că decizia de luni a judecătorilor, de a-l trimite la închisoare în dosarul UTI, este "nedreaptă" şi o va ataca cu recurs.

Citeşte şi: Dragnea, PRIMELE DECIZII după lovitura primită de la DNA. Ce a stabilit împreună cu Tăriceanu / VIDEO

"Mi se pare o decizie nedreaptă. Cumplit de nedreaptă, motiv pentru care avocaţii mei au făcut apel azi. Sigur, aşteptăm să vedem motivaţia judecătorului, pentru a ne construi apărarea pe mai departe. Ştiu că sunt nevinovat şi că e un dosar efectiv comandat", a declarat pentru AGERPRES fostul primar Gheorghe Nichita. 

Întrebat de cine a fost comandat, fostul primar de Iaşi a replicat: "Cine conduce România asta? Nu mai contează. Nu comentez mai mult că n-are sens", a declarat Gheorghe Nichita. 

"Cei de la Consiliul Judeţean, dacă vor să rămân în continuare cu ei, îi ajut. Dacă nu, atunci o să iau decizia necesară. Deocamdată, decizia instanţei nu e definitivă, ea fiind în primă instanţă. Depinde de cei de la Consiliul Judeţean ce vor. Unde să mă duc? Trebuie să mănânc o bucată de pâine. Cel care este cercetat, judecat sau în primă instanţă condamnat i se pune sechestru pe tot, nu poate face împrumut la bancă, nu poate să dezvolte niciun fel de activitate. Privaţilor le e frică să te angajeze, pentru a nu fi urmăriţi de organele judiciare. Eşti expus să mori de foame. Nu poţi face niciun fel de activitate. Pentru mine, e important să fiu util. Sunt vremuri şi vremuri, dar asta nu mă demobilizează să spun oamenilor că sunt nevinovat", a completat fostul primar al Iaşiului.

Citeşte şi: Demisie la vârful ALDE după rezultatul DEZASTRUOS la alegerile locale

Gheorghe Nichita a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti, la 4 ani închisoare cu executare pentru luare de mită. Judecătorii au mai decis că Nichita nu are dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de primar pe o perioadă de 3 ani după executarea închisorii. Decizia nu este definitivă. 

În acelaşi dosar, omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a fost condamnat la 8 luni închisoare cu suspendare pentru dare de mită, cu un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.

Instanţa a dispus confiscarea sumei de 71.214 lei de la Gheorghe Nichita, bani primiţi efectiv ca mită de fostul primar, fiind menţinut sechestrul asigurător instituit pe bunurile acestuia.

Citeşte şi: Un fost ministru al Justiţiei iese LA ATAC: 'Dragnea trebuie să DEMISIONEZE'. Mesaj TRANŞANT pentru PSD

Potrivit DNA, în vara anului 2013, în contextul implementării proiectului ''Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi'', care privea fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi scăderea gradului de poluare, proiect finanţat din fonduri europene, în calitate de primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita i-a pretins în mod direct lui Iulius Gabriel Mardarasevici (director al SC Information Business Consulting SRL - IBC) şi, în mod indirect, lui Tiberiu Urdăreanu (preşedintele grupului de firme UTI) un procent de 10% din valoarea contractului, pentru a agrea câştigarea licitaţiei de către asocierea UTI - IBC şi semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum şi pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiţii. 

Acest lucru a avut la bază o înţelegere anterioară între Nichita, Mardarasevici şi Urdăreanu, aceştia din urmă efectuând, cu sprijinul lui Mihail Tănăsescu (vicepreşedinte al grupului de firme UTI) şi al unei alte persoane, demersuri frauduloase pentru colectarea banilor ce urmau a fi daţi cu titlu de mită. 

De asemenea, demersurile au constat şi în elaborarea şi, ulterior, decontarea unor facturi pentru situaţii de lucrări conţinând servicii neprestate, ale căror valoare reprezenta, de fapt, suma ce se colecta, periodic, drept mită pentru primarul municipiului Iaşi. 

Astfel, procurorii susţin că, în perioada august 2013 - începutul anului 2015, Gheorghe Nichita a primit foloase materiale constând în: o parte din suma totală promisă, de 10% din valoarea contractului atribuit, respectiv 3.632.106 lei (colectată prin depunere în contul firmei IBC), beneficii constând în achiziţionarea unor echipamente electronice, în valoare de 20.000 lei, plata, în cursul anului 2014, a serviciilor de cazare prilejuite de efectuarea, de către Nichita şi alţi angajaţi ai primăriei, împreună cu oameni de afaceri, între care şi Mardarasevici, a unei vizite în China (Beijing) şi Hong Kong, în valoare de 28.364 lei, beneficii constând în reduceri de 30 - 40% (în total circa 15.100 lei) din preţurile unor locuri de cazare la un hotel de lux din Bucureşti. 

Conform DNA, totalul sumelor şi al beneficiilor primite cu titlu de mită de către Gheorghe Nichita este de 3.693.710 lei.

Citeşte şi: Dragnea CONTRAZICE cifrele ANAF privind datoriile. Atac DUR la Realitatea TV / VIDEO .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.