Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gigi Becali pune TUNURILE pe ANP după abuzurile din puşcării: 'O sectă militarizată de CRIMĂ'

fanatik.ro
gigi becali

Gigi Becali a pus tunurile pe Administrația Națională a Penitenciarelor. Afaceristul a mărturisit la "Jocuri de Putere" că a aflat din presă de cazul deţinutului care s-a sinucis în închisoare, după ce autorităţile nu l-au învoit pentru a participa la înmormântările apropiaţilor.

Respectivului bărbat, care şi-a pus capăt zilelor după gratii, i-au murit 4 membri ai familiei într-un timp foarte scurt, printre care soţia şi copilul într-un accident de maşină.

Gigi Becali şi-a început discursul prin a descrie cum se dezumanizează un deţinut în puşcăriile din România.

Citește și: O prezentatoare de la Antena 3 îl ACUZĂ pe Șerban Huidu că a difuzat o casetă cu ea / VIDEO

"Când eram în temniţă, am făcut câteva plângeri. A venit la mine un secretar de stat. M-a întrebat ce face Steaua. I-am spus că nu ştiu de Steaua, de familie, de oi, de nimic. Ca să am habar de ei, atunci când închid ochii să-i am în duh. Aceşti oameni, în puşcărie, te fac să rămâi fără nimic, să nu mai simţi nimic.

Acolo devii animal, eşti un sălbatic. O să vorbesc despre acest băiat. Voi vorbiţi despre condiţii, dar problema mai gravă o reprezintă aceste învoiri în cadrul familiei. Ce e un bărbat care n-a mai stat cu o femeie în pat? E un animal", a spus patronul Stelei.

Latifundiarul din Pipera a dezvoltat cazul bărbatului care s-a sinucis de durere.

"Acel băiat n-a fost învoit pentru că n-ar fi ataşat certificatul de deces. Acel băiat avea 5 ani executaţi. După 5 ani, s-a sinucis. El lucra în regim deschis. În regim deschis, deţinutul poate să se urce în maxi-taxi, să lucreze, obligaţia este să se întoarcă, să doarmă în puşcărie. El putea să ia 30 de zile învoire într-un an de zile. Acel băiat devenise un sălbatic. El putea să ia 150 de zile libere, nu mai avea nevoie de certificat de deces. El putea să ia măcar 10 zile. Dar nu i-au dat nici măcar una. E nevoie să ai măcar un pic de inimă, ca să dai drumul unui om să-şi vadă familia.

Acei oameni, de la penitenciare, nu mai sunt oameni. Le transmit familiilor lor: toţi care aveţi în familie directori de puşcării şi mai ales funcţionari ANP, nu aveţi oameni în casă, ci animale care nu au suflet. Nu pot să uit că am făcut cerere să mă duc la majoratul fetei, nu mi-au dat. Nu sunt criminali ei?

Băiatul ăsta era în regim deschis, pleci dimineaţă de la puşcărie şi mergi la muncă. Obligaţia este să te întorci la puşcărie. Singura soluţie este: dacă de 27 de ani n-am avut stat condus de oameni cu demnitate. Noi să luăm puterea şi noi să comandăm noi statul, ca să se facă dreptate în ţara românească. Au condus ţara oameni de nimic. Cel mai de nimic om care a condus ţara este Traian Băsescu. Din cauza lui s-a ajuns la chestiunea asta", a afirmat Becali.

Patronul Stelei a precizat că va face o plângere penală împotriva şefilor de puşcărie din România, din cauza refuzului acestora de a acorda învoiri, conform legii.

"Mâine, între ora 10 şi 12 mă duc din nou la Parchet şi depun plângere împotriva directorului ANP şi directorului Penitenciar Rahova. Acuzele sunt tortură şi chiar instigare la sinucidere. Am adăugat să se facă o evaluare a învoirilor care s-au dat în ultimii ani. De când a venit Vulpe, nu s-au mai dat învoiri în mediul familial.

Borcea a făcut cerere să vină să boteze copilul, dar acum îi taie Vulpe zilele de învoire. Nu i-au dat voie. Unde o să ajungem? Singurul lucru ăsta e: eu, tu să câştigăm puterea. O să intru eu în frunte şi o să mă zbat să vă dau puterea. Vă dau vouă statul să-l conduceţi.

Citește și: BOMBĂ în showbiz. După ce i-a făcut un copil, Borcea nu o mai vrea pe Pelinel. Pe cine a pus ochii

La TV am aflat de cazul acestui băiat care s-a sinucis. Eu mereu sunt alimentat de Borcea, care plânge la telefon. I-am spus să facă plângere penală. El a spus că-i e frică", a zis Gigi Becali.

Omul de afaceri a încheiat intervenţia în emisiunea lui Rareş Bogdan prin a preciza care este pedeapsa pe care ar trebui s-o suporte şefii de penitenciare care au refuzat învoirea bărbatului ce şi-a pierdut 4 rude într-un timp foarte scurt.

"În puşcărie, directorul este un fel de general. de la el în jos, sunt zero, sunt sclavi. În puşcărie el este general. Şeful ANP este împăratul. Trebuie să am dovezi? Ei, încălcând legea, distrug oameni. Şi noi, fără dovezi, nu putem spune ce ştim? Aş fi dat şi 1 milion de euro să vin acasă, să-mi văd familia. La noi, puşcăriile sunt aşa de rele, că aş fi dat 100 milioane de euro, ca să scap de condiţiile lor. Lipsa de libertate este cea care te distruge. Acuma am întinerit, mi-am revenit. E tortură psihică, să nu-ţi vezi familia. E vorba de condiţii? E vorba că nu dau drumul acasă, să-şi văd familia.

În opinia mea, trebuie ca oamenii care nu l-au lăsat pe om la înmormântare, să facă şi ei puşcărie. Le-am spus că sunt sectă militarizată de crimă la ANP. Dacă nu fac şi ei 3,4,5 puşcărie...", a încheiat Becali.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.