Premium
Premierul României, Sorin Grindeanu, a intervenit, printr-o declarație nefericită, în uriașul scandal al arhivei SIPA. În sensul că se pronunță și el pentru desecretizarea a ceea ce trebuie desecretizat. Motivul invocat de el este că numai astfel ar putea fi pus capăt unor spaime care îi bântuie pe mulți. Iată, așadar, că își face loc o nouă motivație, invocată de astă dată chiar de către șeful executivului, și anume necesitatea de a se pune capăt unor fantezii și coșmaruri pe care le-ar avea diverse persoane. Modul în care Sorin Grindeanu s-a exprimat ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri.
În timp ce Asociația Magistraților, CSM-ul și cei mai mulți procurori și judecători care s-au pronunțat în legătură cu această nucleară, a arhivei SIPA, s-au referit în mod expres la dosare întocmite împotriva magistraților, conținând date compromițătoare despre aceștia și utilizate ca instrument de presiune și șantaj, iată că, pentru prima dată, un înalt demnitar al statului, printr-o declarație oficială, pune sub semnul întrebării, e adevărat, în mod subtil, veridicitatea acestei realități triste a istoriei noastre recente.
Prin urmare, ce ar trebui să își imagineze cetățeanul care aude la televizor sau citește în presa scrisă toate aceste puncte de vedere și declarații? Că, într-adevăr, statul mafiot, cum a fost denumit de fostul președinte Traian Băsescu, a creat un instrument prin care cei care aveau acces la anumite informații, declarate secrete de stat, să pună presiune pe procurori și judecători, pentru a-i transforma în instrumente ale poliției politice? Sau că toate aceste lucruri afirmate despre arhiva SIPA sunt simple povești menite să îi bântuie pe procurori și pe judecători și că, în realitate, nu s-a întâmplat nimic de natură să pună sub semnul întrebării statul de drept? Dacă este așa cum sugerează prim-ministrul, înseamnă că toți cei care au deținut, în ultimii ani, portofoliul Justiției au greșit amarnic încercând să sigileze arhiva SIPA și tratând-o ca pe o adevărată bombă cu ceas. Conform prim-ministrului, dacă acuzele aduse acestei operații sunt simple halucinații, nu ar mai exista niciun motiv pentru ca, dimpotrivă, acest mecanism al monitorizării procurorilor și judecătorilor să funcționeze și în continuare. Aoleu, nu care cumva tocmai în această direcție bate Grindeanu?
În mod cert, în 2014, în penitenciarele din România cel puțin, încă existau persoane care se prezentau deținuților drept ofițeri SIPA, aveau cu aceștia conversații și le puneau întrebări în această calitate. Un ofițer SIPA, de fapt o doamnă, altfel extrem de agreabilă, era prezentă aproape zilnic printre deținuții politici de la Jilava, aflați în aceeași secție de detenție cu Adrian Năstase. Mie însumi mi-a fost prezentată această doamnă atunci când, în calitate de senator, i-am vizitat în penitenciar pe Adrian Năstase și pe Bogdan Popovici. Repet și insist asupra detaliului. Prezentarea respectivă s-a făcut în calitatea acestei persoane de ofițer SIPA. Nici măcar nu a fost invocată noua denumire a serviciului secret care funcționează în penitenciare.
Dacă în 2014 funcționa acest mecanism, sunt obligat să îmi pun o întrebare logică: unde anume își depuneau polenul aceste albine SIPA dacă, începând de prin 2005, deci cu 9 ani mai devreme, arhiva SIPA ar fi fost și ar fi rămas sigilată din ordinul doamnei Monica Macovei, ministru de Justiției în acea vreme? Cred că este la mintea cocoșului faptul că ofițerii de informații fac rapoarte scrise și că aceste rapoarte sunt predate pe cale ierarhică și trebuiesc înregistrate și depuse undeva. Dacă arhiva SIPA fusese sigilată și dacă acolo nu s-a mai umblat deloc cu excepția judecătorului Danilet și a procurorului Dumitriu, unde s-au dus rapoartele ofițerului de la Jilava? Unde s-au dus rapoartele celorlalți ofițeri din toate penitenciarele patriei? Sau ale ofițerilor din afara penitenciarelor? Pentru că se știe nici SIPA și nici vreun descendent al acesteia, cum s-o numi el, nu au funcționat doar în interiorul spațiilor de detenție.
Făcând o legătură logică între modul în care s-a exprimat premierul Sorin Grindeanu și această realitate percepută de mine personal și care poate fi confirmată de sute de deținuți și de foști deținuți, rezultă că exista și o a doua arhivă SIPA. Una este sigilată, iar a doua, cea mai recentă, nu. În legătură cu prima, există suspiciuni întemeiate și chiar probe că s-ar fi sustras documente și informații care ar fi fost folosite în scop de poliție politică – vezi mapa profesională a Noricăi Nicolai –, iar în ceea ce privește cea de-a doua arhivă SIPA, nu există, până în prezent, nici semnale de alarmă și nici suspiciuni. Fie pentru că informațiile de aici nu ar fi fost utilizate în scop de poliție politică, ceea ce nu prea îmi vine să cred, fie fiindcă s-a pus batista pe țambal.
Dar, oficial, SIPA nu mai există de mult. A fost creată o nouă structură, cu altă denumire, legată de combaterea terorismului și a crimei organizate, care și ea se află tot sub autoritatea Ministerului Justiției, producând informații și aflându-se la baza unei arhive în care aceste informații sunt adunate. Prin urmare, avem nu una, nu două, ci trei arhive ale aceleași Mării cu, mereu, altă pălărie. Nici despre a treia arhiva nu suflă nimeni vreun cuvânt.
În aceste condiții, mă întorc la remarca făcută joi dimineață de prim-ministru și mă întreb: de ce domnia sa a avut o asemenea abordare, prin care sunt persiflate toate reacțiile societății civile și ale magistraților vizavi de arhiva SIPA? De ce, de pildă, prim-ministrul, în loc să îi ia peste picior pe toți cei îngrijorați de faptul că, în România, s-ar fi făcut poliție politică prin șantajarea unor procurori și judecători, prin compromiterea unora sau aparenta distrugere a dosarelor în cazul altora, nu a atras atenția asupra unui adevăr elemanetar? Care, fiind la mintea cocoșului, ar trebui să fie și la mintea premierului. Și nume că niciun minister nu are dreptul legal de a înființa un serviciu secret. Că, pentru infiitarea unui serviciu secret, este obligatorie o lege organică. Care, în acest caz SIPA, perpetuat prin existența și în prezent a noului serviciu, a lipsit. Că nu poate exista niciun serviciu secret care să nu fie supus unui control. Tocmai pentru a fi evitate excesele de orice fel.
De ce premierul a optat pentru a sugera că opinia publică este confruntată, nu cu o realitate scandaloasă, ci cu un fel de fantome? Cu un fel de monștri născuți din somnul rațiunii.
Cum aș putea, în aceste condiții, să nu mă întreb de unde Dumnezeu vine, de fapt, domnul Sorin Grindeanu? Nu cumva vine și el de unde a venit domnul Victor Ponta? Adică, ca să mă exprim mai pe șleau, dintr-o dublă comandă?
Un editorial de Sorin Roşca Stănescu
