Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul din Polonia refuză să publice un verdict al Tribunalului Constituţional

Polonia

Guvernul polonez a refuzat sâmbătă să urmeze recomandarea Comisiei de la Veneţia, organ consultativ al Consiliului Europei, şi să publice ultimul verdict al Tribunalului Constituţional pentru a ieşi din criza politică dintre această instanţă şi conservatorii aflaţi la putere, opoziţia făcând apel la o nouă manifestaţie, relatează AFP.

"Guvernul polonez nu poate publica verdictul anumitor judecători ai Tribunalului Constituţional, deoarece nu este fondat pe Drept", a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului, Rafal Bochenek, într-o declaraţie citită presei.

Citește și: Imagini cu soția a lui Hrebenciuc jr.: Filmată alături de un student înfierbântat

Anunţul survine la o zi după luarea de poziţie a Comisiei de la Veneţia, care a precizat că această criză a Tribunalului Constituţional poate reprezenta un risc pentru statul de drept, democraţie şi drepturile omului.

Guvernul susţine că Tribunalul Constituţional nu este în măsură să decidă în acest caz, deoarece nu aplică reforma care îl vizează şi pe care a considerat-o neconstituţională în verdictul în cauză.

Citește și: Simona Halep și Monica Niculescu, victorii la Indian Wells: Cu cine joacă în turul următor

Astfel, guvernul condus de Beata Szydlo refuză să publice verdictul în Monitorul Oficial, ceea ce l-ar face executoriu, deşi, conform Constituţiei, executivul are obligaţia să publice şi să aplice fără rezerve deciziile acestei instituţii.

Purtătorul de cuvânt citat a mai spus că premierul va transmite Parlamentului opinia Comisiei de la Veneţia pentru ca toate partidele politice reprezentate să analizeze acest document în vederea găsirii unui soluţii la acest 'diferend politic'.

Citește și: Noi detalii din SCANDALUL în care e implicat MAE: Ce acuzații au mai apărut

Opoziţia a anunţat din nou pentru sâmbătă manifestaţii împotriva refuzului guvernului de a publica verdictul Tribunalului Constituţional.

Tribunalul Constituţional a declarat miercuri neconstituţionale principalele dispoziţii ale noii legi privind funcţionarea sa, adoptată de conservatorii aflaţi la putere şi care a condus la paralizia sa.

Citește și: Ion Ţiriac face o mișcare surprinzătoare: Miliardarul atacă un nou domeniu de 10 miliarde de euro

De miercuri seară, manifestanţi, printre care şi reprezentanţi ai partidelor de opoziţie şi ai mişcării civice KOD (Comitetul de Apărare a Democraţiei), s-au instalat în faţa sediului guvernului cerând publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Tribunalului Constituţional.

Legea privind reforma Tribunalului Constituţional şi încă una ce priveşte mass-media publică au intrat şi în atenţia Comisiei Europene, care a declanşat o procedură preliminară privind statul de drept, scrie agerpres.ro

Citește și: Doliu în muzica mondială: O legendă s-a împușcat în cap / VIDEO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.