Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Haos în Polonia: Un fost şef al serviciului de contrainformaţii al armatei a fost arestat

EUCham
polonia, EU

Fostul şef al serviciului de contrainformaţii al armatei poloneze (SKW), Piotr Pytel, a fost arestat miercuri la cererea Parchetului care l-a acuzat, potrivit Ministerului Apărării, că a cooperat cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB), relatează AFP şi PAP. "O anchetă împotriva generalului Pytel este în curs de desfăşurare, fiind acuzat că a colaborat ilegal cu FSB", a declarat ministrul apărării, Antoni Macierewicz, citat de PAP, conform Agerpres.

Generalul Pytel, şeful serviciului de contraspionaj militar în perioada 2013-2015, precum şi un alt şef al acestui serviciu, Janusz Nosek (2008-2013), au fost deja acuzaţi în acelaşi dosar că "şi-au depăşit competenţele" pentru că au semnat un acord de colaborare cu FSB la retragerea contingentului polonez din Afganistan în 2010. Opoziţia denunţă arestarea lui Piotr Pytel şi afirmă că este vorba despre un caz "motivat politic".

"Este inadmisibil ca acest gen de acţiune să fie motivată politic şi ca opinia publică să nu fie informată", a declarat miercuri fostul ministru al apărării, Tomasz Siemoniak, unul dintre liderii Platformei Civice (PO, de opoziţie). "Este un moment critic în ceea ce îl priveşte pe Antoni Macierewicz, depăşeşte toate limitele. Cerem demisia sa şi cea a guvernului", a mai spus el.

Generalul Pytel este un critic fervent al ministrului Macierewicz şi al guvernului naţionalist conservator, pe care îl acuză că ar fi adus prejudicii grave armatei poloneze de la sosirea sa la putere în 2015. Fostul premier polonez şi actualul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, şi-a exprimat sprijinul pentru generalul Pytel şi pentru predecesorul său. "Sunt mândru că am reuşit să lucrez, în calitate de premier, cu generalii Pytel şi Nosek. Ei au fost şi sunt un model de responsabilitate, de patriotism şi de onoare", a scris Tusk pe contul său de Twitter.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.