Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Homeschooling în România

De câteva zile, pe lângă subiectul Olivia Steer și mamografiile, o altă temă care a împărțit societatea românească în două este legată de un anunț făcut de cântăreața Dana Nălbaru, care scria pe pagina ei de Facebook: „Am retras-o pe Sofia de la şcoală. De tot. Am ales că ea să înveţe în sistem home schooling despre lucrurile care îi plac şi fără constrângeri, fără competiţii impuse, fără note sau calificative. Ne-am gândit bine înainte de a lua această decizie şi ne-am "făcut temele" înainte de a ne aruncă spre un asemenea viitor.„

După cum știm deja, românul se pricepe la tot, așa că nici acest subiect nu avea cum să nu suscite reacții de tot felul, de la unele de încurajare, la dezaprobare vehementă, la înjurături fără nicio legătură cu tema. Dar cum stau lucrurile cu privire la home schooling? Încercăm aici câteva mici clarificări:

Ce este homeschooling?

Educația acasă (traducere exactă a termenului ”homeschooling”) înseamnă a-ți educa copiii în afara unei școli publice sau private. Deși mare parte din învățare se petrece acasă, aceasta nu este nici pe departe singurul loc în care învață copiii. Educația acasă are atâtea forme câte familii o practică. Unele urmează fidel o programă și organizează o adevărată clasă într-una dintre camere, având ore de studiu și teme. Altele au doar câteva materii considerate ”de bază” cărora le dedică un anumit timp pe zi, în mod structurat sau mai liber. Unele familii practică ceea ce John Holt a numit ”unschooling”, adică nu au o programă și nici măcar materii de bază, ci le acordă copiilor libertatea de a învăța ce, cum, când și cât vor. (sursa: http://homeschooling.urbankid.ro/faq/).

Așadar, în detrimentul unui sistem educațional tradițional, de stat, obligatoriu până la un anumit nivel, părinții aleg să își țină copiii acasă și să îi invețe ce vor ei, ce vor copiii sau nimic. Depinde de fiecare.

Homeschooling în România

Aici lucrurile sunt clare. Acest sistem de educație nu este reglementat în România. Mai mult, părinții care aleg să își țină copiii în afara sistemului de învățământ general obligatoriu pot fi pasibili de închisoare sau amendă, conform Codului Penal, articolul 380: „1) Părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.„

Cum trebuie privit gestul Danei Nălbaru?

Eu l-aș privi ca un precedent periculos. Venind din partea unei persoane publice, a unui artist care are un nivel de notorietate destul de mare, un astfel de gest mai dă o lovitură puternică unui sistem educațional și așa șubrezit de dezinteresul autorităților, pe de o parte, dar și de sila părinților și copiilor pe de altă parte.

Știm cu toții cum este creionat sistemul educațional românesc în anul de grație 2016: lipsă finanțări, promovabilitate slabă, programă depășită total, manuale ioc, cadre didactice slab pregătite, elevi care ies din școală mai proști decât poate au intrat. Da, proști, nu are rost să ne ascundem după deget.

Soluția însă nu va fi niciodată retragerea copilului din școală, crearea unui univers educațional doar al lui, unde să nu aibă parte de nici un fel de competiție, de verificare a cunoștințelor, de evaluare a progresului și de o comparație cu alți copii.

Semnalul dat de gestul Danei Nălbaru este unul grav și, înainte ca lucrurile să intre pe un drum și mai rău, clasa politică ce va veni în viitorul Parlament, guvernul ce va fi investit din decembrie, trebuie să treacă de la vorbe la fapte și să transforme reforma în educație în prioritate 0.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.