Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înainte să primească imigranţii cu braţele deschise, Merkel a vrut SĂ ÎNCHIDĂ graniţele

Guvernul de la Berlin a intenţionat în septembrie 2015 să închidă frontiera cu Austria şi să respingă refugiaţii şi migranţii care încercau să intre pe teritoriul german, a relatat duminică publicaţia germană Welt am Sonntag, citată de agenţia de presă MIA, conform agerpres.

Potrivit sursei citate, cancelarul Angela Merkel şi executivul de la Berlin au decis să detaşeze câteva mii de ofiţeri de poliţie la graniţa cu Austria la 12 septembrie 2015 şi intenţionau să închidă 'ruta balcanică' înainte ca solicitanţii de azil să ajungă la destinaţia lor preferată - Germania.

Se INFLAMEAZĂ spiritele. Răspunsul Berlinului la acuzaţiile furibunde ale Turciei

Planul a fost însă abandonat cu numai câteva ore înainte de a fi pus în practică.

Merkel s-a pronunţat pentru o politică a graniţelor deschise faţă de milioane de persoane care fug din Siria, Irak şi alte conflicte din Orientul Mijlociu.

Dar, pe fondul opoziţiei crescânde din Germania şi în contextul în care a devenit evident că numărul celor care încearcă să ajungă în Europa Occidentală prin traversarea Mării Egee şi a Balcanilor nu se reducea, frontiera dintre Grecia şi Macedonia a fost închisă la începutul lui 2016.

În 2015, Germania a primit aproape 1 milion de migranţi veniţi mai ales din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa. Această politică susţinută de cancelarul Merkel a avut ca efect creşterea popularităţii partidului extremist 'Alternativa pentru Germania' (AfD), în special după episodul din noaptea de Anul Nou, când sute de femei au fost agresate sexual la Koln şi în alte oraşe germane de grupuri de indivizi care după semnalmente erau migranţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.