Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încă un VIDEO cu Laura Codruța Kovesi: 'Nu pot să CENZUREZ lista'

laura codruta kovesi

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, susţine, într-un interviu acordat marţi AGERPRES, că nu a participat la evenimente private organizate de persoane cu dosare penale, ci doar la cele ale unor instituţii publice sau ale şefilor de instituţii, unde nu poate "să cenzureze" lista invitaţilor.

"Este ciudat pentru mine să constat acum ce mulţi prieteni am avut, bineînţeles, în ghilimele. În calitatea mea instituţională, de-a lungul timpului, am fost invitată la anumite evenimente organizate de şefi de instituţii, organizate de instituţii publice, de ambasade, evenimente publice sau evenimente mai restrânse, la care eu am şi participat. Am dat curs acestei invitaţii pentru că una din atribuţiile mele ca şef al DNA este şi aceea de a reprezenta instituţia. Am participat la evenimente la care am fost invitată în calitatea mea instituţională şi la care au participat, de-a lungul timpului, politicieni sau persoane care nu aveau dosare penale la acel moment, ulterior au avut dosare penale în DNA sau la alte instituţii", afirmă Kovesi, întrebată dacă a participat la evenimente private alături de politicieni.

Citește și: John Kerry a vizitat locul în care a UCIS un om: A primit și o MEDALIE / FOTO

Ea admite că la evenimentele publice la care a participat s-a întâlnit şi cu persoane cercetate de DNA.

"Sigur, la astfel de evenimente, m-am întâlnit şi cu persoane care erau investigate de către DNA, mai ales evenimente publice. Însă, eu la astfel de evenimente unde sunt invitată, nu pot să cenzurez lista de invitaţi. Nu pot să spun: 'O persoană vine sau nu vine că eu sunt din DNA şi persoana respectivă poate odată va fi investigată de DNA sau este investigată de DNA'. Dar acest lucru, faptul ca am participat la evenimente organizate de şefi de instituţii sau de instituţii publice, nu înseamnă că mă face prietenă cu acele persoane. Nu înseamnă că, dacă este o poză de grup sau o poză făcută la un anumit eveniment, eu sunt prietenă cu toate persoanele din acel grup. Eu nu am avut întâlniri private cu Sebastian Ghiţă, nu am mers în concedii cu Sebastian Ghiţă, nu am mers în excursii cu acesta. Nu am vorbit prin telefon sau prin mail cu acesta. Nu am participat la evenimente private organizate de el. Nu am fost şi nu sunt prietenă şi nici nu voi fi prietenă cu acesta", precizează şefa DNA.

Citește și: Apar noi detalii despre JEFUIREA lui Kim Kardashian: Viața bate filmul

Referitor la participarea la petreceri private sau de familie, Laura Codruţa Kovesi respinge prezenţa sa la evenimente organizate de persoane cu dosare penale.

"Cred că o să fie singura dată când o să comentez ce fac eu în timpul liber, pentru că ceea ce se întâmplă în spaţiul privat al oricărui demnitar trebuie să rămână acolo. Însă, vă spun că la evenimente private, organizate de persoane care au dosare penale, au avut dosare penale sau care sunt investigate de DNA, nu am participat. Am participat la evenimente private organizate de şefi de instituţii sau de reprezentanţi ai unor instituţii publice, dar nu la evenimente organizate în mod privat de Sebastian Ghiţă sau de alte persoane pe care le cercetăm", spune Kovesi.

Citește și: Semne de intrebare legate de vizita lui Liviu Dragnea in SUA la inaugurarea lui Trump: cum a primit viza si daca participarea e gratuita sau contra-cost

Despre eventuale întâlniri cu fostul deputat Sebastian Ghiţă, înainte ca acesta să aibă calitatea de inculpat, Kovesi afirmă că nu a avut cu acesta întrevederi private.

"Nu au existat niciun fel de întâlniri private în niciun loc. Întâlnirile pe care le-am avut au fost la sediul unor instituţii publice sau organizate de şefi ai unor instituţii publice. Nu am avut întâlniri private", declară procurorul-şef al DNA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.