Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încrengături PERICULOASE în vârful ANAF

ANAF

Actualul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, instituţie care a dat publicităţii aşa-zisa “listă a ruşinii” datornicilor la stat, se află într-un posibil conflict de interese de natură judiciară. Aceasta pentru că instituţia pe care o conduce are calitatea de parte vătămată într-un dosar penal de evaziune fiscală, unde, printre inculpaţii trimişi în judecată, se află fostul patron al şefului Fiscului, scrie jurnalul.ro.

Este vorba despre controversatul avocat Doru Cătălin Boştină, ale cărui firme au fost administrate, în anul 2005, de actualul şef al ANAF, Eugen Dragoş Doroş. Relaţia dintre cei doi a fost una extrem de apropiată, având în vedere faptul că Boştină a decis să-l numească pe Doroş chiar preşedinte al Consiliului de Administraţie al Grupului De Interese Economice pe care îl controla şi care reunea, practic, toate afacerile comerciale ale acestuia. Dosarul în care, pe de o parte, ANAF are calitatea de parte vătămată, iar Boştină, pe de cealaltă parte, are calitatea de inculpat, vizează operaţiuni financiare fictive între mai multe societăţi, inclusiv Casa de Reorganizare-Lichidare Boştină şi Asociaţii, controlată de fostul patron al lui Eugen Dragoş Doroş, avâd ca scop neplata impozitelor pe profit şi a TVA-ului datorate statului.

Cel mai negru scenariu prinde contur: ISIS ar fi revendicat prăbuşirea avionului EgyptAir

Cu 11 ani înainte ca Eugen Dragoş Doroş să fie numit şef al Fiscului din România, în Guvernul tehnocrat, acesta devenea unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai controversatului avocat Doru Cătălin Boştină. Acesta este trimis în judecată în două dosare penale, unul instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar al doilea de către DNA.

mai mult pe jurnalul.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.