Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Inspectorii ANAF vor protecţie împotriva patronilor

anaf

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au început să se teamă pentru propria siguranţă după reacţia negativă a opiniei publice la acţiunile de combatere a evaziunii. Pentru a preveni eventuale agresiuni din partea patronilor sancţionaţi, sindicaliştii cer să li se asigure protecţie.

Negoiţă Voinea, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor ProLex, a semnalat necesitatea urgentă de stabilire a protecţiei prin lege a inspectorilor antifraudă fiscală.

"Prin statutul special pentru inspectorii antifraudă se va prevedea cine le asigură despăgubirea dacă păţesc ceva, cine le asigură asistenţa juridică, precum şi dreptul de folosire a armei. Până la urmă este un regim semimilitarizat acolo şi inspectorii sunt supuşi la fel de fel de presiuni. Nu mai spun în ce situaţie sunt puşi de agenţii economici: te duci la patron, cum a fost cu închiderea magazinelor, nu poţi să te joci cu aşa ceva, omul acela este disperat pentru că o lună, două, trei nu mai poate să-şi desfăşoare activitatea, nu mai are niciun venit… Sunt multe cazuri în care inspectorii antifraudă au fost ameninţaţi şi bătuţi. Conform legii, pentru funcţionarii publici care sunt supuşi mai multor presiuni trebuie să se elaboreze măsuri de protecţie. Ni s-a trimis o adresă de la Ministerul Finanţelor că au măsuri de protecţie şi că, dacă li se solicită, oricând le pot da. Păi, inspectorul acela s-a dus acolo, lucrează efectiv şi ce face? Sună la ministrul Finanţelor să vină să-i asigure protecţia?! Agentul economic trebuie să ştie că, dacă îi face acelui om ceva, este pasibil de o pedeapsă foarte mare, cu circumstanţe agravante. Inspectorii antifraudă au drept de portarmă, dar nu le-au dat până acum. Ei nu se duc înarmaţi şi foarte rar sunt însoţiţi de jandarmerie în marile complexuri comerciale", a declarat Negoiţă Voinea, pentru Ziarul Ring.

Vezi şi: Vamaioții i-au atacat cu pietre pe inspectorii ANAF / VIDEO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.