Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întâlnire la nivel înalt pentru Dacian Cioloş: Unde va merge premierul

ciolos

Premierul Dacian Cioloş participă miercuri la reuniunea de la Sofia a şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP).

 

Potrivit unui comunicat al Executivului transmis Agerpres, reuniunea este organizată de Bulgaria, care deţine preşedinţia în exerciţiu a SEECP, şi marchează două decenii de la înfiinţarea acestei structuri de cooperare regională, la care participă 12 ţări, printre care şi România.

 

La reuniune va fi adoptată Declaraţia comună cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a SEECP.

 

Premierul Dacian Cioloş va susţine un discurs în prima parte a sesiunii plenare a summitului şi va avea ulterior o întrevedere cu omologul său bulgar, Boyko Borissov, urmată de declaraţii de presă comune.

 

De asemenea, şeful Guvernului român va participa la dejunul oficial oferit de preşedintele Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev, în onoarea oficialilor prezenţi la summit.

 

Principalele teme pe agenda reuniunii vizează aspecte legate de evoluţiile în plan regional şi perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest.

 

Potrivit MAE, Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP) este o structură neinstituţionalizată, fiind singurul forum din sud-estul Europei provenit şi gestionat de statele din regiune.

 

Statele participante la SEECP sunt Albania, Bulgaria, Grecia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, România, Serbia, Turcia, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Republica Moldova, Muntenegru şi Slovenia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.