Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Interlopul Cimino, pus sub control judiciar în dosarul 'Frăţia'

ciocanel judecator

Fănel Trandafir, zis Cimino, fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Box (FRB), a fost pus vineri sub control judiciar pentru 60 de zile, el fiind acuzat de constituirea grupării infracţionale "Frăţia" 'în vederea săvârşirii unor infracţiuni', după ce joi fusese reţinut pentru 24 de ore. Măsura controlului judiciar împotriva lui Fănel Trandafir a fost dispusă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, după cum a declarat vineri pentru Agerpres procurorul Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, din probe a rezultat că Fănel Trandafir a aderat la gruparea ''Frăţia'', iar împreună cu inculpaţii Ion Ilie, zis Ilie Puşcărie, Roşianu Gigel, Zavera Gigi Vadik, zis Gigioc, şi Pîrvu Mihai, zis Caiac (care în 2008 a decedat după ce a fost împuşcat într-un scandal), au constituit nucleul de decizie al grupării în vederea săvârşirii unor infracţiuni faţă de persoanele care nu aveau atitudinea dorită de grup, sau care manifestau o atitudine potrivnică acţiunilor grupării. "Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Dolj - Serviciul de Investigaţii Criminale şi Secţia nr. 1 Poliţie , în urma activităţilor complexe desfăşurate, a procedat la reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului Trandafir Fănel, zis Cimino, pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 din C.p.", se afirmă într-un comunicat al IPJ Dolj.

Ulterior constituirii grupului infracţional şi a nucleului de decizie, se mai spune în comunicat, Fănel Trandafir, zis Cimino, prin acţiuni individuale, care se circumscriu infracţiunii de ameninţare, a sprijinit existenţa acestuia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.