Premium
Liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, a acordat un interviu pentru STIRIPESURSE.RO în care a abordat atât temele zile, precum legile justiției, dar și marile controverse care s-au iscat în jurul său de-a lungul timpuli. Care este poveste ”șoferului lui Cătălin Voicu”, dar și răspunsul la întrebarea ”sunteți un hoț?”, au fost abordate în acest interviu.
Citește și: Rupere în PSD Un ministru al lui Mihai Tudose, 'FĂCUT PRAF': 'Nu poţi avea ziua şi demiterea'
Citește și: Lovitură sub centură pentru Klaus Iohannis: Un aliat ferm se întoarce împotriva şefului statului
R. Aș începe prin a vă citi o declarație: ”Dacă acest pachet va fi adoptat în forma pe care am văzut-o, DNA o să investigheze fapte mărunte. Dacă o să mai poată investiga şi alte fapte, mă îndoiesc. În momentul în care va fi un control politic asupra activităţii DNA, tot ceea ce a făcut DNA în ultimul an nu se va mai întâmpla, cred că răspunsul este foarte clar”. Cred că ați recunoscut personajul: Laura Codruța Kovesi, la Rezistenta TV. Cum citiți această declarație?
Ș.N. Destul de jenantă, mai ales că în pachetul de legi privind justiția respectiv statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară și CSM-ul, nu se vorbește despre competențele DNA. Aceste prevederi sunt într-o altă lege, în legislația penală, asta pe de o parte, deci nu se pune problema că s-ar fixa în aceste legi trepte de competenețe a DNA, iar pe de altă parte, declarația este cel puțin stupidă, pentru că nicăieri în pachetul de legi nu se vorbește despre controlul politic asupra justiției. Trec peste faptul că justiția se înfăptuiește prin instanțe de judecată ICCJ, Curte de Apel etc., Parchetele având cu totul alt rol și anume ocrotirea valorilor societății, apărarea drepturilor cetățenilor, deci nu e vorba despre înfăptuirea justiției. Este o declarație pur propagandistică, probabil gândită să sensibilizeze iarăși pe cei care vor să creadă aceste lucruri. De altfel, câtă vreme DNA este parte din PIICJ, Parchetul General, este practic imposibil să spui că DNA nu se va mai ocupa decât de lucruri mărunte.
R. Legile justiției scot din nou oamenii în stradă, se anunță proteste. Cum vedeți această situație?
Ș.N. Este mai degrabă o chestiune de modă. Proiectul intră în dezbaterea Parlamentului și nimic nu împiedică cetățenii să facă propuneri, să citească proiectele care sunt deja publice, așteptăm avizele de la CSM, Consiliul Legislativ, de la Guvern, deci prin forme organizate ONG-uri, propuneri individuale. Eu nu am o gândire social-democrată asupra justiției și atunci am și spus că toți cei care pot să aducă îmbunătățiri, toți cei care cred că trebuie schimbat ceva în acest domeniu sunt liberi să facă propuneri și le vom lua în considerare. Un miting sau un marș de protest nu aduc nimic constructiv, ele exprimă doar opoziție. Bun, eu sunt de accord și cu asta și chiar am și spus că sunt total împotriva celor care încearcă să limiteze dreptul la opinie, dreptul la protest. Singura constrângere în materia asta ar trebui să fie doar legea și bunele moravuri, în rest, nimeni nu trebuie să îngrădească dreptul la opinie, dreptul la protest, însă acestea nu aduc nimic constructiv. Ideea că nu trebuie schimbat nimic pentru că tot ce e acum e bine și funcționează perfect, ideea aceasta nu poate fi acceptată pentru că există o uriașă așteptare din partea societății pentru a schimba ceva. Este vorba despre răspunderea magistraților, în primul rând, reclamată de opinia publică într-o proporție covârșitoare, dar și de chestiuni care vin din interiorul sistemului judiciar. Nu noi, politicienii, am fost cei care am pus problema revocării membrilor CSM de către cei care i-au ales. Îmi este imposibil să înțeleg, din moment ce sunt procurori și judecători care cer o asemenea procedură în lege, care ne solicită să punem în acord legea CSM cu decizia CCR dată acum patru ani, de ce ar fi cineva împotriva oricărei modificări. De aceea, cred că discuția este una intens propagandistică, cu o miză și politică de data asta.
R. Din partea cui există miză politică?
Ș.N. Din partea celor care sunt împotriva guvernării PSD și care au încercat cu orice preț să întârzie aplicarea programului de guvernare.
R. Vă referiți la președintele Klaus Iohannis?
Ș.N. Și domnia sa, din păcate, a intrat în acest joc și declarațiile de ieri continuă să meargă pe aceeași linie. Îmi pare rău că președintele a hotărât să coboare foarte mult nivelul discursului. Eu unul nu i-aș da niciodată sugestia să se transforme într-un comediant de tip stand-up comedy, nu există în limbajul prezidențial termeni ca ”țopăială” sau formule din acestea cât mai bombastice, care pot merge la Pușcalău, dar în niciun caz la președintele României. De aceea, faptul că s-a încercat întârzierea instalării Guvernului, s-a încercat întârzierea adoptării bugetului pe acest an, s-au lansat o serie întreagă de declarații contradictorii, care să conteste anumite măsuri ale Guvernului, care, după ce au fost puse în aplicare au înlăturat orice fel de critici ulterior. Pare că totul face parte din acest plan de a întârzia aplicarea anumitor măsuri din programul de guvernare, de a bloca PSD.
R. Care este scopul unui astfel de plan?
Ș.N. Este o luptă politică în care trebuie să se demonstreze că PSD fie nu poate guverna, fie nu guvernează bine. Mă uitam, ieri, la președinte, care vorbea de un calcul făcut de specialiști prin care mutarea contribuțiilor de la angajat la angajat, fiind vorba doar despre contul angajatului, pentru că angajatul nu face nimic, nu ia el banii din cont și se duce să-și plătească contribuțiile, și spunea că este o măsură care aduce o creștere de doar 3 lei la salariu și acest lucru este foarte grav, pentru că nu spune nimeni că aceasta este o măsură destinată creșterii salariilor. Pentru creșterea salariilor avem alte măsuri, o parte le-am aplicat, altele urmează să le aplicăm. Cele care țin de creșterea salariului minim, de creștere a punctului de pensie, de reducere a unor cote de contribuții și astea sunt cele care duc la creșterea veniturilor. Măsura aceasta de transfer a contribuțiilor este mai degrabă de disciplinare financiară, de disciplinare a angajatorului. În plus,angajatul are un beneficiu, dincolo de faptul că sunt trei lei sau nimic la creștere, pentru că noi nu ne-am planificat să crească salariile printr-o asemenea măsură, dar salaritul va avea un mare avantaj: mutând brutul scriptic în contul angajatului, contribuțiile sale pentru pensii vor fi mult mai mari. Pe de altă parte, angajații nu vor mai afla fie în prag de pensie, fie când au nevoie de servicii medicale că angajatorul nu le-a plătit contribuțiile la asigurările sociale, la asigurările de sănătate, că nu le-a plătit celelalte contribuții și se duc după aceea să se certe cu angajatorul și să întrebe de ce le-a plătit. Lucrurile astea încercăm să le disciplinăm. Este o speculație destul de superficială pe care, din păcate, a făcut-o și președintele României, conform căreia această măsură nu ar duce la creșterea salariilor, că nu ar stimula mediul de afaceri. Noi nu am spus asta, nu din zona asta de interes fac parte asemenea măsuri, ci din pachetul de disciplinare fiscal, pentru că, din păcate, România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește încasarea obligațiilor către stat, iar Guvernul din punctual meu de vedere nu a schimbat nimic. Dacă au a scăzut gradul de colectare, dacă au scăzut veniturile, bine, nu e chiar adevărat, aici trebuie nuanțat, dar lucrul acesta nu se întâmplă din cauza unor măsuri guvernamentale.
R. Președintele Klaus Iohannis a spus că nu este nevoie de prag la abuzul în serviciu. Cum vedeți această poziție?
Ș.N. Bun, aici trebuie discutat. N-aș fi foarte categoric, toți vorbesc ca și cum sunt deținătorii adevărului absolut și au pretenția unui text sacrosanct. Fiecare vine cu ideea lui și o susține ca fiind intangibilă. Din punctual meu de vedere, abuzul în serviciu ar trebui înțeles ca fiind un abuz de funcție publică, un abuz de autoritate și acel prag valoric de care vorbește și Curtea Constituțională, și Comisia de la Veneția trebuie interpretat într-un sens nuanțat. Asta este opinia mea, nu sunt un fanatic al propriei opinii sau un nebun care respinge orice fel de consultate sau dialog pe această temă, dar cu oameni care au habar. Așa cum văd eu lucrurile, abuzul în serviciu ar trebui să fie definit ca fapta făcută cu știință, deci cu intenție și care a îndeplinit defectuos sau nu a îndeplinit o atribuție de serviciu și a provocat fie vătămarea unui drept sau a unei personae, fie o pertubare gravă a activității unei autorități publice. Pragul valoric ar trebui să fie acela al gravității faptei, cred că trbuie să rezulte din asta că este vorba despre un funcționar public sau de către un demnitar, să rezulte că s-a produs fie o vătămare gravă a acvitității unei autorități publice, fie a produs o vătămare a unui interes legitim, din cele consecrate de Constituție, pentru că din punctul meu de vedere vătămarea drepturilor consecrate de Constituție este suficient de gravă, orice vătămare, că îi încalci unui om dreptul de a alege sau de a fi ales, că îi încalci unui om dreptul de a obține o despăgubire din partea statului pentru drepturi patrimoniale, că îi încalci unui om dreptul la opinie, libertatea întrunirilor, toate acestea sunt, pentru mine, sufficient de grave pentru încadrarea la abuz a acestui tip de funcție publică, de abuz de funcție, de abuz de putere. Atunci când vorbim despre perturbarea activității unei autorități publice putem adăuga și un prag valoric evaluabil în bani, pentru că există perturbări grave care pun în pericol buna funcționare a autorității publice, dar există și perturbări grave care provoacă prejudicii materiale unei autorități publice și acolo putem vorbi de un prag valoric evaluabil în bani. De altfel, pentru cei care vorbesc și habar nu au, în Codul Penal există o definiție a consecințelor deosebit de grave și spune Codul Penal: prin consecințe deosebit de grave se înțelege o vătămare patrimonială care două milioane de lei noi. Orice prejudiciu material care depășește această sumă se consideră cu consecințe deosebit de grave ale infracțiunii de bază. Discuția poate avea loc în mod rațional, cu diverse argumente pe diverse texte. Să fi foarte categoric și să-ți exprimi păreri cu o asemenea intransigență, fără a lăsa loc de dialog sau fără a lăsa loc de dezbateri mi se pare că este cel puțin superficial ca acțiune politică și de nedorit, în special când este vorba despre președintele României.
R. Ca să rotunjim subiectul legilor justiției. Avem o situatie foarte ciudată: ministrul Justiției a stat luni de zile și a elaborat un pachet de legi pe justiție, le-a trimis spre avizare la instituțiile abilitate, a obținut avize mai mult sau mai puțin favorabile, apoi le-a prezentat în Parlament. Săptămâna următoare parlamentarii vin cu un nou proiect și dau la o parte cel venit de la MJ. Ce se întâmplă, de ce această situație?
Ș.N. Lucrurile au fost cât se poate de transparent făcute, am mai tot vorbit, dar, mă rog, unora le place să se joace cu interpretările. Inițial, Guvernul a promis că va veni cu un asemenea proiect de legi, dar procedura este una mai îndelungată și atunci Parlamentul neavând asemenea restricții și putând introduce direct în dezbaterea parlamentară o serie întreagă de propuneri, noi am considerat că s-a întârziat prea mult, că societatea românească așteaptă asemenea modificări, nu neapărat trecute ca vântul prin Parlament, dar intrate în dezbatere parlamentară, o dezbatere parlamentară care să producă niște consecințe, nu să fie un seminar sau o masă rotundă de schimb de idei și atât, motiv pentru care noi am profitat de efortul făcut de ministrul Justiției, profitat în sensul pozitiv, nu în sensul imoral al termenului, am preluat propunerile făcute de ministrul Justiției, propunerile CSM, am preluat punctele de vedere ale asociației magistraților, de asociațiile judecătorilor, procurorilor, de asociațiile neguvernamentale, le-am trecut prin filtrul propriei viziuni și am înaintat un pachet pe care noi în considerăm apt de a intra în dezbaterea parlamentară. Nu este nimic special, nu încălcăm niciun fel de procedură, nu e nimic ocult sau netransparent în toată această chestiune. Singura speculație pe tema asta este una pur politicianistă.
Pachetul a fost înregistrat la Camera Deputaților, ca primă cameră sesizată pentru toate cele trei legi. A fost trimis la CSM, la Consiliul Legislativ pentru puncte de vedere.
R. Am văzut că nu sunt acord, că l-au respins din prima.
Ș.N. Bun, e un drept al celor de la CSM să se pronunțe chiar și în felul ăsta. Nu mi se pare în regulă, nu mi se pare o poziție constructivă, nu cred că trebuie tras cineva la răspundere. Mi-ar fi plăcut să aibă o atitudine pozitivă, mai ales că la CSM s-a lucrat destul de mult pe proiectul domnului Toader, iar noi am preluat o parte din observațiile CSM.
R. Dar la CSM am văzut că a fost o bătălie pe viață și pe moarte, mai degrabă un vot politic, decât unul bazat pe argumente judiciare.
Ș.N. Nu vreau să mă pronunț. Mi se pare și neconstituțional, și contraproductiv ca un politician să comenteze deciziile luate sau a unor eventuale vicii procedurale, în ceea ce îi privește pe magistrați. Din punctual meu de vedere, obligația tot a noastră rămâne. Eu, ca parlamentar, nu pot să dau niciodată vina pe cine pentru că nu sunt de specialitate, că nu mi s-au dat avizele sau că nu ăsta a fost punctul de vedere al Parlamentului, sau că la partid s-a adoptat o altă decizie. Din punctual meu de vedere, răspunderea aparține parlamentarilor, pentru că noi votăm, pentru că răspunderea este valabilă și când vorbim de legi care privesc economia, cultura, sănătatea etc.
R. Pentru că vorbim cu Șerban Nicolae și a curs multă cerneală în jurul acestui nume, aș dori să vă întreb despre controversele care vă înconjoară. În primul rând, cum ați ajuns să fiți șoferul lui Cătălin Voicu?
Ș.N. Nu îl aduceam, îl luam de la penitenciar. Acum, partea asta de propagandă mie îmi pare că este o autosatisfacție a unor orgolii și a unor frustrări ale altora, pentru că orice om de bună credință poate verifica foarte rapid niște lucruri. Eu am devenit consilier de stat, demnitar la Administrația Prezidențială în 2001. Cătălin Voicu era angajat la Administrația Prezidențială, prin detașare, fiind în subordinea unui omolog de-al meu, domnul general Dumitru Iliescu. Deci, eu am fost demnitar înainte de a fi Cătălin Voicu într-o asemenea funcție. Ulterior, în 2004 am devenit amândoi parlamentari, eu senator, el deputat, iar în 2008 eu n-am mai avut o funcție publică, el a devenit senator. Ordinea de funcții și de demnitate este tocmai invers, pentru că eu am fost înaintea lui Cătălin Voicu într-o funcție de demnitate publică, deci mă ajută cronologia.
Mă mai ajută cronologia și la episodul cu ”șoferul”. Eu mi-am luat permisul de conducere destul de târziu. Aveam deja cabinetul de avocatură de patru ani, aveam deja experiență și abia după aia mi-am luat permisul de conducere, am fost ceva mai leneș la capitolul acesta. Imaginea respectivă, pe care unii o folosesc așa, cu o autosatisfacție, sper că doar de natură mentală, intelectuală, nu și de altă natură este de când l-am luat pe Cătălin Voicu de la Rahova, după un an și patru luni de arest preventiv, ca să înțeleagă lumea cam cum a funcționat statul paralel în România și cam cât de gravă era disperarea celor care sperau ca Băsescu să fie reales.
Episodul este unul destul de simplu. Eram cu mașina mea, una destul de scumpă, pentru că pe atunci îmi mergea bine ca avocet, iar practica este destul de simplă. Atunci când îl scoți pe un client din penitenciar, instanța dispune o serie întreagă de măsuri și este bine să i le aduci la cunoștință încă de atunci, ca să nu facă vreo greșeală și îi spui interdicțiile: nu ai voie să părăsești localitatea, pentru că eram pe procedura veche, nu iei legătura cu cei din dosar, te prezinți la poliție conform programului stabilit și nu lipsești niciodată de acolo pentru că orice încălcare a condițiilor duce la reîncarcerare. De la poarta penitenciarului și până acasă i-am făcut acest intructaj. Nu e nicio rușine să fi șofer, nu e nicio profesie imorală sau incorectă din cele care sunt în lege și mi se pare că este o formă de dispreț sau de aroganță nejustificată la adresa celor care fac această meserie. Nu mi-ar fi fost rușine, mai ales că nu încerc să îmi ascund părți din biografie, mai ales că tot ceea ce s-a spus despre mine corect este preluat de la mine. Lucrurile sunt destul de simple, dar probabil că unii o să continue să se bucure punând aceea fotografie spunând că eu n-am depășit nivelul de șofer al lui Voicu.
R. Ați fost bănuit și de plagiat. Ați plagiat sau nu?
Ș.N. Eu n-am fost acuzat propriu zis de plagiat, dar era într-o perioadă în care erau acuzați alții și atunci m-am trezit băgat într-o discuție, iarăși ușor de lămurit. În activitatea mea, la un moment dat am predate la ”Spiru Haret”. Am fost asistent universitar, lector universitar și titular de curs. A existat un suport de curs, o lucrare realizată împreună cu regretatul profesor Mihai Constantinescu și cu un alt coleg, Marius Anghelescu. După ce am devenit titular de curs am reeditat acest suport de curs schimbâdu-i titlul pentru că mi se părea că denumirea de Parlamente Europene este improprie și că era mult mai potrivită cea de Instituții Parlamentare Internaționale. Acum, eu nu m-am ocupat de detaliile tehnice, habar nu am cum s-a tipărit, dacă a intrat în circuitul comercial, pentru că întotdeauna edicția revizuită și adăugită sunt de tip suport de curs destinată studenților și a celor interesați din aceea zonă. La un moment dat, cineva s-a trezit să mă acuze că m-am auto-plagiat, că am copiat de la mine. Bineînțeles că lucrurile s-au desumflat destul de repede și n-au ținut afișul mass-media.
R. Vă confruntați o imagine ”specială” în mediul online. Nu se poate să vezi o știre despre Șerban Nicolae fără să aibă cel puțin un comentariu în care să vă numească ”hoț”. Sunteți hoț?
Ș.N. A fost oarecum întreținută și de aceea imagine generală aruncată asupra clasei politice, cum că toți politicienii sunt hoți, corupți, mincinoși, corupți etc. Este foarte greu să speri că niște zoaie aruncate pe toți fie nu te ating, fie, cum spunea o glumă celebră, pe tine cade doar partea curată a zoaielor. M-am trezit apostrofat, acum câteva luni, în perioada protestelor din Piața Victorei, cineva striga la mine dintr-o mașină: hoțule, să dai înapoi ce ai furat, ceva în genul ăsta. E adevărat că, în ceea ce mă privește, asemenea manifestări sunt foarte puține. Eu umblu destul de mult pe jos, merg prin piață, prin magazine, merg cu copiii în parc și nu prea mi s-a întâmplat să fiu apostrofat sau acuzat. Mai degrabă sunt oameni care mă salută și schimbă câteva cuvinte cu mine.
Chestiunea asta cu hoții nu este legată de vreo acuzație care să mi se aducă. Eu nu am dosare penale, am tot avut plângeri, dar bineînțeles că ele sunt clasate pentru că procurorii nu-și pot permite să meargă chiar așa de departe cu absurdul. Am fost la DNA în mai multe rânduri, am intrat și am ieșit cu această calitate, fără să mi se pună vreo acuzație, nici măcar la alte parchete. De aceea cred că această etichetă este mai degrabă una generică, aplicată tuturor politicienilor sau eventual politicienilor PSD-iști. Unii mi-au spus că mă consideră hoț pentru că îi apăr pe hoți. Acum, e adevărat că avocații apără persoane acuzate, am avut clienți și părți vătămate, dar asta nu înseamnă că îmi înșusesc culpa sau că sunt complice cu cei pe care îi apăr. Asta a fost o mentalitate pur bolșevică.
R. Asta cu ”hoțul” a devenit uzuală în timpul protestelor pentru OUG 13. Atunci, după Florin Iordache, cred că ați fost țintă principală. V-aș întreba cum v-ați simțit în timpul acelor proteste?
Ș.N. După protestele din Piața Victoriei au mai fost două tentative, vreo două mitinguri convocate prin intermediul site-ului Corupția Ucide dedicate mie, dar asta nu pentru OUG 13, ci legate de propunerile din legea grațierii. În ce privește OUG 13 eu am fost, ca să spun așa, luat prin ricoșeu. La vremea respectivă a fost o mare controversă legată de ancheta DNA pentru emiterea OUG 13 sau pentru conceperea ei. S-a făcut speculația în spațiul public că sunt unul dintre autori și că lucrul ăsta ar fi illegal, abuziv, ceva de genul acesta. Mai mult decât atât, la sesizarea făcută de Călin Popescu Tăriceanu la CCR, eu am fost cel care pledat în plenul CCR ca un fel de avocat al Senatului susținând cauza și în două rânduri, odată împotriva președintelui României și odată împotriva CSM am avut câștig de cauză și probabil că, tot așa, prin ricoșeu eram și eu vinovat.
Din punctul meu de vedere, lucrurile erau tot într-o zonă de nefiresc, pentru că OUG 13 era perfect constituțională, așa cum a demonstrat și CCR, temele în discuție erau de actualitate și erau foarte mult întârziate. Cei care au protestat atunci, sper că au înțeles acum că protestul nu a fost unul spontan, că protestul nu a fost întreținut cu bună credință și au fost elemente importante de suport care nu aveau nimic de-a face cu legalitatea, moralitatea sau cu buna intenție și mai ales că suntem încă în situația să nu reglementăm abuzul în serviciu. Instanțele de judecată sunt puse într-o situație absolute nefirească, să legifereze prin intermediul sentințelor. Sunt instanțe care consideră, încă din 2016, că abuzul în serviciu a fost dezincriminat, sunt instanțe care consideră că abuzul în serviciu a fost redefinit, ori, dincolo de opiniile politice sau dincolo de opiniile exprimate la mitinguri sunt cetățeni care ajung în fața instanței de judecată și care trebuie să suporte rigorile unei sentințe. Eu nu pot să le spun cetățenilor, domnule, vă las așa, în bătaia vântului sau în voia sorții, pentru că îmi e teamă de mitinguri, îmi e teamă de pichetări sau îmi e teamă de cineva care oricum îmi este ostil va purta o pancardă cu numele meu sau cu poza mea făcută în toate felurile și îmi va aduce nu știu ce injurii sau nu știu ce insulte. Eu n-am candidat la Parlament pentru că nu aveam un loc de muncă, nu am venit aici ca să mă angajez să-mi meargă vechimea. Mi-am asumat o răspundere, nu am nicio obligație să mi-o asum, sunt liber să plec oricând din Parlament sau să nu mai candidez, dar dacă tot mi-am asumat o asemenea răspundere vreau să o duc până la capăt.
R. Legat de acel episod cu legea grațierii. Ați pierdut funcțiile de lider de grup și de președinte al Comisiei Juridice. Cum de ați fost recuperat?
Ș.N. A fost și atunci o foarte mare presiune asupra PSD, pe lângă cele de care am amintit cu întârzirea instalării la guvernare și a bugetului. A fost și o presiune legată de proiectul de lege al grațierii. Eu am făcut câteva propuneri și cel mai important pentru mine a fost ca toate dezbaterile să le facem cu presa de față, cu transmisii live, cu Ministerul Public de față, cu toate principalele instituții din domeniul judiciar. Cei care au fost de bună credință au văzut care era nivelul dezbaterii și care au fost argumentele și nu au fost argumente juridice care să combată o asemenea teorie. Rezultatul, din păcate, îl vedem astăzi. Prin legea grațierii urmau să fie grațiate persoane care aveau pedepse de până în trei ani, persoane aflate la prima infracțiune, persoane care nu au comis fapte cu violență și persoane care ulterior, cinci ani, sunt puse sub supravehere, astfel încât dacă comit o nouă faptă penală cu intenție să execute și pedeapsa grațiată. Protestele au fost foarte vehemente și s-a cerut înlăturarea mea din funcțiile deținute în Senat, motivând că acest lucru ar fi foarte grav, ar fi o nenorocire. În schimb, nu a protestat nimeni la recursul compensatoriu, care a avut drept efect eliberarea unor persoane fără niciun fel de termen de încercare, a unor persoane recidiviste și a unor persoane care au săvârșit infracțiuni cu violență sau a unor persoane care au avut pedepse mult peste trei ani. Nu mi se pare normal! Lucrurile trebuiau făcute în echilibru, cu normalitate, pentru a ne asigura că persoanele care beneficiază de un act de clemență sau de o măsură reparatorie nu reprezintă un pericol pentru societate. Pe stradă, nu te temi de o persoană acuzată de corupție, dar în schimb te temi de o persoană acuzată de viol, de tâlhărie sau de ucidere, pentru că știi că oricând poți să cazi victimă unei astfel de persoane.
„Am rude care au luptat pe Frontul de Vest. Să le spunem că unii mergeau să lupte pe Frontul de Vest pentru eliberarea Transilvaniei, în timp de alţii luptau cu regimul comunist instalat în august 44, este inacceptabil”.
Această afirmație a fost precedată de o solicitare de clarificare făcută către inițiatorul proiectului de lege. Acesta afirmase că rezistența armată din munți a început în 23 august 1944 împotriva puterii comuniste. Este esențială sintagma „în timp ce”. Pentru că nu îmi era și nu îmi este clar împotriva cui ar fi luptat „rezistența armată din munți” în cursul anului 1944, când România era condusă de regele Mihai și de generalul Sănătescu. Cu armatele germane și maghiare? Asta făceau cei aflați în haină militară, pe front. Cu soldații sovietici? Aceștia erau declarați aliați. Cu trupele de Securitate? Securitatea a fost înființată în 1948. Cu „puterea comunistă”? Aceasta nu avea atunci mai mult de o mie de oameni, iar aceștia nu stăteau în munți. Nici inițiatorul proiectului de lege n-a știut să-mi răspundă.
„Trupele de securitate au provenit, în principal, din foştii jandarmi”.
Nu înțeleg ce este aberant și nici ce este ofensator în această afirmație. De altfel, nimeni nu mi-a spus că ar fi greșită. Chiar dacă aș fi în eroare, nu înțeleg supărarea. Cunosc mai multe cazuri de ofițeri care au făcut parte din Jandarmerie și apoi au trecut la trupele de Securitate. Aceștia mi-au spus că trupele de Securitate s-au constituit pe scheletul și cu efective provenite de la Jandarmerie, făcând distincție între aceștia – oameni în uniformă militară și cu reguli militare și securiștii implicați în acțiunile de poliție politică, de anchete și persecuții politice. Dacă vreun fost deținut politic sau urmaș de deținut sau persecutat politic se simte ofensat de această afirmație, îmi cer, public, scuze.
„Deci erau români contra români”.
Nu sunt afirmații, ci opinii. N-am spus că partizanii anticomuniști i-au asasinat pe Iorga, Madgearu sau Duca, sau că erau căutați pentru aceste asasinate. Am dubii că toți cei implicați au fost prinși, judecați și executați, dar nu despre asta era vorba. În orice caz, cei trei nu sunt singurii asasinați mișelește de legionari. Pe lângă ei, au fost și Armand Călinescu, fost prim-ministru, Constantin David și foarte mulți alții, mai puțin notorii. Eu mă refeream la cei care glorificaseră ori justificaseră aceste asasinate. Nu am nici un respect pentru adepții asasinatului politic și nici pentru cei care au ucis români, indiferent de ce parte s-au aflat sau ce justificări au avut. Pentru asta nu îmi cer scuze.
„Acţiunile CIA, coroborate cu ale partizanilor din munţi, au slăbit capacitatea de apărare a României, sub pretextul că o fac împotriva regimului comunist, este mai degrabă, ticăloşie”.
N-am rostit o asemenea frază, care, în sine, este o nerozie. Inițiatorul legii și-a argumentat propunerea spunând între altele, că Neagu Djuvara a fost implicat în mai multe operațiuni ale CIA (serviciul de spionaj american), de parașutare a unor partizani pe teritoriul României. Am spus că dacă este așa (nu am asemenea informații, dar nu le neg), este posibil ca unii dintre aceștia să fie în slujba unor interese străine, iar dacă au făcut-o sub pretextul că o fac împotriva regimului comunist, este mai degrabă o ticăloșie. N-am zis nimic, în acest context, despre capacitatea de apărare a României, pentru că nu despre asta era vorba. Retoric, mă întreb ce au simțit partizanii anti-comuniști care au supraviețuit prigoanei, când l-au văzut pe Ceaușescu primit cu cele mai mari onoruri, atât în Biroul Oval de la Casa Alba, de doi președinți americani, cât și în Palatul Buckingham, la Londra, de însăși regina Marii Britanii. Dar întrucât nu am rostit, în forma citată, fraza în cauză, nu înțeleg să-mi cer scuze pentru aceasta.
Dezbaterea a fost strict în limitele inițiativei legislative. Aceasta nu se referea la rezistența anticomunistă în general, ci la acțiunea armată din munți, în perioada 1944-1962. În aceste condiții, nu am făcut considerații generale asupra rezistenței anticomuniste, nu am făcut aprecieri cu privire la persoane și nici nu am manifestat lipsă de respect față de eroismul celor care s-au opus regimului de tip sovietic instalat în România. Nu am asemenea opinii și nu mi-aș permite niciodată să insult eroismul și suferințele unor oameni care au luptat pentru crezul lor, cu atât mai mult cu cât am un respect deosebit pentru profesorul Radu Ciuceanu. Nu înțeleg nici confiscarea rezistenței anticomuniste de către oameni care nu au avut nici o legătură cu aceasta și utilizare în lupta politică de azi. Nu înțeleg cum se permite utilizarea memoriei Elisabetei Rizea (care n-a pus niciodată mâna pe armă și n-a ucis pe nimeni, nici măcar pe cei care au torturat-o și batjocorit-o cu bestialitate!), de către organizații politice.
R. Aș reveni la o temă politică de actualitate: alegerea primarilor în două tururi. Cei de la ALDE nu vor vota alături de PSD la această inițiativă. Ce faceți în Parlament?
Ș.N. Este un subiect de asemenea de dezbătut, pentru că nu există un adevăr absolut. Noi am experimentat ambele variante: și cu primari aleși în două tururi, și cu primari aleși într-un tur. Nu există o soluție panaceu și nu există o variantă care să spui că este perfectă. S-a vorbit de reprezentativitate. Este foarte simplu să privești lucrurile în felul acesta, că cel care la turul II obține 50% plus unu din voturi are reprezentativitate. Pe de altă parte am avut și contrargumente la o asemenea variantă, chiar din istoria noastră recentă. În anul 2000, la Primăria Capitalei, Băsescu obține în primul tur 20 și ceva la sută, în timp ce Oprescu obține peste 40%. Deci, oameni care i-au vrut efectiv pe aceștia să ocupe funcția de primar general, aici s-au situat, la primul tur de scrutin. Ulterior, Băsescu a ieșit victorios coagulând și voturile anti-PDSR, anti-Sorin Oprescu. Nu poți să spui că este un element de reprezentativitate faptul că ai obținut voturi din cauza antipatiei față de contracandidat. Practic, există o coagulare spontană, destul de fragilă din perspectivă politică. La președinție am avut aceeași situație, chiar acum trei ani, când diferența dintre Iohannis și Ponta în primul tur a fost uriașă. Cei care i-au vut pe cei doi în funcția de președinte acolo au fost. La turul II, la voturile inițial obținute de Iohannis s-au adăugat cele ale oamenilor care nu l-au dorit pe Ponta. Deci nu l-au ales pe Iohannis, ci alegeau răul mai mic. În acest caz, chestiunea reprezentativității este discutabilă. Asta nu înseamnă că votul într-un singur tur este panaceu sau este la rândul lui o soluție infailibilă.
Eu cred că trebuie făcută o discuție rațională, fără interese de partid, pentru că pot să accept că există în PSD oameni care susțin votul la primari într-un singur tur de scrutin și există oameni în ALDE sau UDMR care susțin votul în două tururi. Eu cred că nu vor fi dificultăți al PSD sau de succes meu. Personal, susțin alegerea primarilor într-un tur de scrutin, dar mă gândesc dacă nu este cazul să nuanțăm, ca atunci când se obține un procent semnificativ între cei doi candidați la primul tur să se aplice acest mecanism, dar astea sunt chestiuni de nuanță și cred că orice dezbatere trebuie să fie făcută argumentat și transparent. Soluțiile care să vină într-o logică de majoritate parlamentară nu fac bine și, mai devreme sau mai târziu, trebuie iar să reluăm discuția, iar să cârpim, pentru că ne dăm seama că am greșit.
R. Se aud zvonuri prin Parlament că ar urma transferuri către PSD. Negociați în această perioadă?
Ș.N. Trebuie clarificat un lucru. Văd că unii tot reiau tema traseismului ca pe un păcat capital. Se întâmplă în toată lumea, pentru că obligația unui ales este, în primul rând, față de cetățenii care l-au votat. Jurământul pe care îl depune, nu îl depune nici față de președintele de partid, nici față de liderul de grup, nici de liderul de organizație locală și atunci, din perspectiva unei conștiințe libere poți să alegi oricând o soluție în Parlament. Este adevărat că intrând într-un partid prezumi un set de valori, de principii, de interese legitime commune, iar eu dacă am intrat în PSD, am intrat în acest partid din 90 parcurgând toate etapele de la FSN până la PSD-ul de astăzi. Eu am intrat în acest partid pentru că sunt dispus să-mi asum un set de principii cu sau fără funcție publică, pentru că eu 11 ani nu am fost demnitar, funcția de partid nu mi-a folosit la nimic în activitatea mea. Eu simt o camaraderie cu grupul senatorial PSD, cu grupul parlamentar în ansamblul său, adăugându-i și pe deputați, pentru că împărtășim un set comun de valori. Dacă sunt oameni care împărtășesc aceleași valori ca noi, care țin de buna guvernare, de măsuri care să mărească veniturile populației, să crescă nivelul de trai, atunci sunt bine veniți alături de noi. Mă interesează prea puțin că au trecut prin alte partide, chiar dacă eu nu am parcurs o asemenea experiență. Există oameni în opoziție, care nu neapărat vin să se înscrie formal în PSD, dar care votează alături de noi pentru că sunt măsuri.
Acum nu este o presiune să mărim grupul PSD, dar cu siguranță că vor veni oameni alături de noi. Sunt oameni pe care eu i-aș încuraja să vină alături de noi pentru că sunt oameni valoroși, sunt oameni care au trecut prin viață lăsând urme, care au o profesie onorabilă și respectată. Faptul că sunt în opoziție, faptul că s-au înscris în niște partide care au obținut un scor mic la alegeri, asta nu-i face mai puțin valoroși.
Nu neg că există o foarte mare doză de opportunis. Politica, la fel ca întreaga socitate românească există oportuniști, impostori. Fără îndoială clasa politică nu este o adunare de elite, ci este o reflexie a societății, o proporție egală cu cea a societății pe care o reprezintă.
R. Pentru că tot vorbim de PSD. Vă simțiți reprezentat de Liviu Dragnea, în acest moment?
Ș.N. Nu este o chestiune de reprezentare. Președintele de partid nu este reprezentatul membrilor săi, ci este interfața dintre partid și exterior. Este un coordinator a tuturor energiilor pe care noi, ca partid, le aplicăm în viața publică. De aceea, ar fi discutabil să-și aroge cineva vreodată un asemenea statut de reprezentare.
R. La PSD nici musca nu respiră, dacă nu zice Liviu Dragnea.
Ș.N. Nu e chiar așa!
