Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INTERVIU: Preşedintele baptiştilor români, despre Iohannis şi referendum: 'De bun augur'

viorel iuga

Pastorul Viorel Iuga, preşedintele Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România, este cel care a determinat reacţia preşedintelui Klaus Iohannis pe tema demersului Coaliţiei pentru Familie de modificare a Constituţiei (Detalii AICI şi AICI!). După ce a criticat primele poziţii ale şefului statului, Viorel Iuga comentează, într-un interviu pentru stiripesurse.ro, noua atitudine a lui Klaus Iohannis pe acest subiect. Liderul baptiştilor români mai răspunde şi la câteva întrebări despre demersul Coaliţiei pentru Familie şi poziţia creştinilor evanghelici români.

Vezi şi: Iohannis s-a răzgândit: Vrea referendum pentru familie/ VIDEO

Reporter: Ați contribuit decisiv la (re)aducerea subiectului pe agenda publică, ați determinat o reacție a președintelui Iohannis, reacție pe care ați criticat-o vehement. Acum, domnul Iohannis pare să se fi răzgândit. De la „fanatism religios” și „pacea socială nu se obține prin referendum”, președintele a declarat marți că organizarea unui referendum în primăvara anului viitor ar fi „o decizie înțeleaptă”. Cum vedeți această nouă poziționare a domnului Klaus Iohannis?

Viorel Iuga: Mă bucur că domnia sa a făcut această afirmaţie. Cred că mesajul domniei sale este de bun augur pentru tot poporul român. Sigur, în sufletul meu rămâne întrebarea: oare chiar şi-a schimbat domnia sa punctul de vedere sau a învăţat să răspundă mai atent din punct de vedere politic? Dar, indiferent care ar fi motivul declaraţiei, s-a făcut un pas important şi este bine.

Reporter: Principalele partide par să fie de acord cu varianta referendumului organizat anul viitor. Credeți că este un angajament sincer sau există riscul ca după alegeri să-și schimbe atitudinea (din cauza diferitelor opinii din interiorul partidelor, a presiunilor externe)?

Viorel Iuga: Oamenii nu sunt naivi. Toţi ştiu că angajamentul acesta a fost determinat şi de alegerile ce urmează. Altfel, cum de toate partidele, dintr-o dată, au ajuns la concluzia că acţiunea Coaliţiei pentru familie este bună şi trebuie susţinută? În ciuda acestei realităţi, îmi place să cred că angajamentul liderilor partidelor este sincer şi că alegerile nu vor schimba atitudinea lor cu privire la această temă.

Reporter: Pentru creștini, motivația susținerii familiei tradiționale este clară. Cum ați argumenta, însă, într-o discuție politică, adresată unui public care nu se ghidează după morala creștină, nevoia modificării Constituției? În condițiile în care Codul Civil deja definește căsătoria ca uniune între bărbat și femeie... (Liderii politici nu au explicat foarte clar susținerea acordată Coaliției pentru Familie.)

Viorel Iuga: Trăim vremuri interesante când se redefineşte aproape tot. Aspecte care au fost înțelese într-un singur fel mii de ani, capătă o nouă interpretare, una nebănuită, anormală. În condiţiile în care în lumea occidentală se interpretează aproape totul în favoarea anormalităţii şi împotriva familiei este absolut necesar ca în Constituţia României să apară termenii bărbat şi femeie. Codul civil nu este deasupra Constituţiei şi el poate fi schimbat mult mai uşor decât Constituţia.

Reporter: Ce părere aveți despre varianta legalizării parteneriatului civil, inclusiv pentru cuplurile de același sex? PNL, de exemplu, susține Coaliția pentru Familie, dar și parteneriatul civil.

Viorel Iuga: Cum nu am nevoie de niciun vot, pot afirma deschis că nu sunt în favoarea legalizării parteneriatului civil, dar aceasta este o altă temă...

Reporter: Unii jurnaliști și lideri de opinie au afirmat că ar exista o legătură a cultelor (neo)protestante din România cu Rusia. Că demersuri precum cel pentru familia Bodnariu sau cel al Coaliției pentru Familie ar avea izvorî din influența propagandei ruse. Cum răspundeți acestor alegații?

Viorel Iuga: Cel mai bun răspuns ar fi NO COMMENT! Cea mai mare parte din viaţă am auzit că evanghelicii, neoprotestanţii au legături cu americanii. Acum, dintr-o dată, avem mari legături cu ruşii. Oamenii de bună credinţă trebuie să ştie că atât în demersurile pentru familia Bodnariu, cât şi în cel al Coaliţiei pentru familie, nu este nicio legătură externă. Am făcut şi facem ceea ce ne îndeamnă credinţa, bunul simţ şi iubirea de semeni. Pentru unii însă aceste valori sunt greu de înţeles...

Reporter: După afirmațiile dumneavostră publice, preluate de presă și comentate de președintele Iohannis, ați fost criticat inclusiv de membri ai comunității baptiste, evanghelice din România. Acțiunea dumneavostră a fost considerată lipsită de diplomație, neinspirată în contextul unei „bătălii” cu miză mare. Regretați ceva? Sau aveți un răspuns pentru cei care vă critică?

Viorel Iuga: Am mai afirmat: probabil puteam cizela mai atent unele cuvintele, dar nu mesajul. A fost o acţiune apolitică, sinceră, voluntară, normală, izvorâtă din durere şi mă bucur că am putut ajuta puţin la elucidarea subiectului.

Reporter: Dacă se va ajunge într-adevăr la organizarea referendumului, care credeți că va fi rezultatul acestuia?

Viorel Iuga: Eu cred că cetăţenii României se vor exprima în mod categoric pentru normalitate, pentru familia tradiţională formată dintr-un bărbat şi o femeie.

Reporter: Ce aşteptaţi în continuare de la preşedinte Iohannis?

Viorel Iuga: M-aş bucura foarte mult să aud cât mai curând de la domnia sa că iniţiativa Coaliţiei pentru familie este una perfect legală şi absolut normală. Aş fi tare fericit să îl aud pe preşedintele ţării chemând toţi factorii responsabili din România să îşi dea concursul la organizarea referendumului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.