Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Interviu cu castigatorul premiului Nobel Stefan Hell. Ce spune despre scoala din Romania

nobel chimie

Castigatorul premiului Nobel pentru chimie de origine romana, Stefan Hell se declara multumit de educatia primita in Romania si sutine ca l-a ajutat mult in cariera sa de profesor si cercetator. Stefan Hell se declara surprins ca a obtinut premiul, in ciuda faptului ca era constient de importanta descoperirii sale. El a anuntat ca va veni in Romania pentru a isi prezenta proiectul castigator si pentru a se intalni cu cercetatorii din Romania.

Cum vă simțiți în postura de câștigător al premiului Nobel pentru chimie?

Stefan Hell: M-am simţit mulţumit pentru că am câştigat acest premiu. Este multă muncă în spate.

Mulți oameni din România sunt mândri de acest premiu. Vă mai leagă ceva de România?

Stefan Hell: Sunt membru al Academiei, așa că am vizitat România de câteva ori anul trecut. Am primit titlul de Doctor (Honoris Causa, n.r.) din partea Universității Vasile Goldiş din Arad şi de la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Mă simt foarte apropiat de România, am rădăcini acolo, m-am născut în Arad. Acolo m-am îndreptat spre cercetările din ştiinţe. Rădăcinile sunt foarte importante pentru mine.

Intenționați să reveniţi în România?

Stefan Hell: Da. Am avut un schimb de emailuri cu preşedintele Academiei Române acum câteva zile şi i-am sugerat să facem câteva întâlniri pe teme ştiinţifice. Sper că se v a realiza. Aş fi mulţumit dacă aş putea să mă întâlnesc cu mai mulţi oameni de ştiinţă din acest domeniu în România. Ar fi extrem de frumos, m-aş bucura.

De ce ați ales acest domeniu de cercetare?

Stefan Hell: Problema a fost că multă lume nu a crezut că va funcţiona. Aveam o idee care era neobişnuită. Multă lume a zis că voi eşua. Am avut nevoie de multă perseverenţă şi energie pentru a nu fi distras de critici.

Aţi sperat că veți primi un premiu Nobel?

Stefan Hell: Nu te poţi aştepta la un premiu Nobel pentru că este foarte greu de obţinut. Știam, desigur, că e o descoperire importantă şi ştiam, desigur, că această descoperire va avea un impact în lumea ştiinţifică şi chiar pentru omenire - să poţi vedea lucruri pe care nu le puteam vedea înainte în celule. Dar a lua un premiu Nobel e un lucru special. Este o mare supriză.

Un alt laureat al premiului Nobel este scriitoarea de origine română Herta Muller. O cunoașteți?

Stefan Hell: Nu o cunosc personal. Am fost la aceeași școală, la liceul din Timişoara, dar nu în acelaşi timp. La Timișoara, pentru prima dată, m-am îndreptat spre fizică. Am câştigat un consurs local la fizică şi am fost încurajat să îmi urmez studiile în fizică. Educaţia primită atunci în România mi-a ajutat mult. Mi-a uşurat viaţa. Când am ajuns în Germania mi-a fost mai uşor.

Am vorbit cu foști profesori ai dumneavoastră și toți sunt mândri de premiul pe care l-ați primit. Aveți un mesaj pentru cineva din România?

Stefan Hell: Cred că ceea ce s-a întâmplat azi arată că munca, perseverenţa, educaţia de bază care mi-a fost oferită în România şi de care m-am bucurat a fost un lucru foarte important. Toţi pot fi la fel de mândri ca şi mine de acest premiu.

Spuneați că vă place să vă distrați și atunci când lucrați și că gândirea neconvențională este foarte importantă. Cum ați reușit să dobândiți acest lucru?

Stefan Hell: Cred că e foarte important să te simţi bine, să te bucuri de ceea ce faci. Această bucurie de a face ştiinţă am învăţat-o mai devreme, în judeţul Arad, în Sfânta Ana am avut profesori minunaţi care mi-au stimulat interesul pentru ştiinţă. Această atitudine pe care am avut-o m-a ajutat să urmăresc probleme interesante și să reuşesc până la urmă.

V-a felicitat cineva din România?

Stefan Hell: Nu cred că a putut da de mine cineva, telefonul a fost ocupat tot timpul. Sunt mulţumit că multă lume din România este mândră de acest premiu.

Ce veți face cu banii pe care i-ați primit ca premiu?

Stefan Hell: Voi folosi banii în scopuri ştiinţifice, pentru cercetare.

Interviu acordat Digi24.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.