Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întrevederi ale ambasadorului Maior cu congresmeni americani, consacrate apărării şi securităţii

George Maior

Ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, a avut miercuri o întâlnire cu preşedintele Comitetului pentru forţe armate din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA, Mac Thornberry, prilej cu care oficialul american a evidenţiat importanţa pe care Statele Unite o acordă parteneriatului strategic cu România, relevă un comunicat de presă al ambasadei României în SUA, dat joi publicităţii.

În cadrul întrevederii, Thornberry a salutat creşterea resurselor alocate sectorului de apărare, evidenţiind relevanţa acestei decizii pentru o distribuţie echitabilă a sarcinilor în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Cei doi oficiali au abordat şi necesitatea consolidării capabilităţilor cibernetice, evidenţiind potenţialul de cooperare pe această dimensiune în contextul dezvoltării.

Congresmenul Mac Thornberry a amintit de vizita efectuată în aprilie 2015 la Bucureşti şi a primit cu plăcere invitaţia de a reveni în România. La rândul său, George Cristian Maior a evidenţiat contribuţia României în planul apărării colective, reliefând în mod special alocarea prin bugetul pentru 2017 a 2% din PIB pentru cheltuielile din domeniul apărării, precum şi derularea unui program important de achiziţii destinat modernizării forţelor armate române. Maior a remarcat cooperarea extinsă cu SUA în planul securităţii cu referire la apărarea împotriva rachetelor balistice, participarea forţelor româneşti în Afganistan şi lupta împotriva terorismului, precum şi capacitatea României de a furniza asistenţă de specialitate în plan regional.

O altă întâlnire a diplomatului român a avut loc marţi cu Mike Rounds, preşedinte al Subcomitetului pentru securitate cibernetică din cadrul Comitetului pentru forţe armate al Senatului SUA. Cu acest prilej, au fost abordate principalele provocări la adresa securităţii la nivel global, cu accent pe modalităţile de asigurare a securităţii cibernetice, anunţă Agerpres. Senatorul Mike Rounds a apreciat că România are o contribuţie majoră în cadrul Alianţei Nord-Atlantice în domeniul securităţii cibernetice şi şi-a exprimat dorinţa de a vizita din nou această ţară, după vizita efectuată în 2015.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.