Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Investiții masive în zona rurală - Zeci de mii de contracte în valoare totală de aproape 2 miliarde de EURO

Wall-Street.ro
obligatiuni bani

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a semnat până în prezent 35.247 de contracte de finanțare aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, inclusiv cele preluate prin procedura de tranziție dintre Programe, cu o valoare totală de aproximativ 1,9 miliarde de euro.

Dragnea recunoaşte că PSD a luat o decizie populistă. PERICOL pentru sistemul de pensii

Pentru proiectele de investiții și pentru plățile compensatorii, beneficiarii PNDR au încasat fonduri nerambursabile în valoarea totală de peste 1,56 miliarde de euro, efectuate de la demararea Programului până în prezent.

Potrivit unui comunicat al AFIR preluat de agerpres, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, a participat sâmbătă la o întâlnire de lucru cu personalul de conducere de la nivel central, regional și județean al AFIR, alături de secretarul de stat în MADR Alexandru Potor și de directorul general al Agenției, Adrian Chesnoiu.

Evenimentul a fost al doilea din seria de întâlniri lunare stabilite pentru analizarea stadiului implementării Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020 și pentru identificarea problemelor semnalate și a soluțiilor de rezolvare imediată a acestora în ceea ce privește accesarea fondurilor europene, în implementarea proiectelor finanțate prin PNDR și atingerea țintelor de absorbție.

Fost șef SRI, avertisment pentru România: 'Vom fi sau nu pregătiți? Va trebui să dam un răspuns la problema aceasta'

Discuțiile au fost axate în prima parte pe analiza stadiului implementării și nivelul absorbției efective a fondurilor nerambursabile, dar și pe găsirea unor soluții concrete pentru a accelera atât plățile, cât și procesul de derulare a proiectelor din momentul depunerii și până la ultima tranșă de rambursare.

De asemenea, un subiect de dezbatere l-a reprezentat situația beneficiarilor cu achiziții publice și a termenelor legale de avizare acestora, dar și accelerarea recuperării debitelor pentru ca sumele de bani să fie realocate unor proiecte viabile.

"Fondurile de garantare reprezintă elemente fundamentale ale arhitecturii mecanismului de absorbție a fondurilor europene. Subliniez faptul că trebuie să existe o colaborare instituțională cu fondurile de garantare, mai ales pentru că avansurile acordate beneficiarilor trebuie să se producă rapid. În cazul în care sunt identificate disfuncții, acestea vor fi centralizate pentru a fi discutate cu președinții fondurilor de garantare, cărora le solicităm colaborarea. Ne vom asigura, astfel, că există un semnal foarte clar de la nivel central pentru soluționarea oricăror probleme care apar în acordarea garanțiilor', a declarat Alexandru Potor.

Nu în ultimul rând, directorii de Centre Regionale și de Oficii Județene ale AFIR au semnalat problemele de natură logistică sau administrativă cu care se confruntă și care pot influența în mod negativ buna desfășurare a activității structurilor teritoriale ale Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

"Strategia aplicată pentru dezvoltarea agriculturii a fost aceea de a scoate pe piața din România fondurile disponibile măsurilor de investiții din PDNR. Aceasta a condus la un număr foarte mare de proiecte și a crescut cererea de utilaje, depășind stocul disponibil la furnizori, care și-au făcut calculul pe tendința anului trecut. Astfel, este o nevoie de creștere a numărului de utilaje agricole disponibile pe piață. Noi purtăm mai multe discuții cu APIMAR pentru a le solicita acest lucru și pentru a le prezenta situația clară a necesarului real de utilaje specializate ca urmare a proiectelor finanțate de AFIR în această perioadă. Noi avem proiecte selectate, avem contracte semnate, astfel că, pentru a evita blocaje în derularea fondurilor europene, trebuie mărit ritmul de aprovizionare al utilajelor în România', a atras atenția șeful AFIR, Adrian Chesnoiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.