stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Iohannis nu mai vrea 'pas cu pas': 'Aceste realități dure nu mai pot continua'

rfi.ro
iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, 19 mai, la Palatul Cotroceni, o alocuțiune în cadrul festivității de deschidere a Galei Profesorului Bologna, ediția a X-a. Şeful statului a făcut apel la schimbări majore şi pe termen lung în sistemul de învăţământ, nu schimbări mici şi dese.

Vezi şi: Bușoi NU mai este secretarul general al PNL. Cine i-a luat locul

"Deși există un stereotip la noi că „toată lumea merge la facultate”, România este în realitate la coada clasamentelor europene cu privire la proporția tinerilor care finalizează studiile universitare. În plus, aproape unul din 15 tineri studenți români învață în afara granițelor, iar mulți dintre ei nu vor avea ocazia să-și folosească vreodată talentul și cunoștințele în țara lor.

Trăim mai multe crize simultan: pe de o parte, tinerii au acum cea mai mică pondere în totalul populației din întreaga istorie a României. Pe de altă parte, prea puțini dintre aceștia sunt educați la un nivel la care să fie pregătiți pentru a face față unei lumi și unei economii aflate într-o schimbare rapidă.

Aceste realități dure nu mai pot continua. Avem nevoie nu de schimbări minore și dese, ci de schimbări profunde, gândite pe termen lung", a afirmat Iohannis, în faţa profesiorilor şi studenţilor prezenţi.

Vezi și: Troc şoc în PNL. Înţelegere Buşoi-Orban. Cine câştigă, cine pierde

***

Vă prezentăm în continuare textul integral al alocuțiunii:

„Domnule Președinte al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România,

Stimați profesori și cercetători,

Dragi studenți,

Doamnelor și domnilor,

Bine ați venit la Palatul Cotroceni, la aniversarea celei de-a zecea ediții a unuia dintre cele mai inovatoare proiecte gândite și organizate de către studenții din România!

În condițiile în care de cele mai multe ori tindem să asociem învățământul superior cu excelența în cercetare, ne-am întâlnit astăzi, aici, pentru un proiect care pune în evidență latura formativă a vieții universitare.

În definitiv, extinderea frontierelor cunoașterii umane trebuie să fie urmată de transmiterea acestor cunoștințe către generațiile viitoare.

Îmi amintesc cu plăcere, cu mare plăcere, că prima ediție a Galei Profesorului Bologna s-a ținut la Sibiu, pe vremea când eram încă Primar, și în anul în care orașul a avut onoarea de a primi titlul de Capitală Europeană a Culturii, o premieră pentru România.

Atunci, în 2007, vremurile erau diferite. Existau aproape un milion de studenți într-un sistem greoi și încărcat, în care calitatea era pusă la încercare de o lipsă cronică de spații educaționale și de un număr insuficient de cadre didactice.

În doar 10 ani, peisajul din învățământul superior s-a schimbat radical. Astăzi avem mai puțin de 500.000 de studenți.

Deși există un stereotip la noi că „toată lumea merge la facultate”, România este în realitate la coada clasamentelor europene cu privire la proporția tinerilor care finalizează studiile universitare. În plus, aproape unul din 15 tineri studenți români învață în afara granițelor, iar mulți dintre ei nu vor avea ocazia să-și folosească vreodată talentul și cunoștințele în țara lor.

Trăim mai multe crize simultan: pe de o parte, tinerii au acum cea mai mică pondere în totalul populației din întreaga istorie a României. Pe de altă parte, prea puțini dintre aceștia sunt educați la un nivel la care să fie pregătiți pentru a face față unei lumi și unei economii aflate într-o schimbare rapidă.

Aceste realități dure nu mai pot continua. Avem nevoie nu de schimbări minore și dese, ci de schimbări profunde, gândite pe termen lung.

În dorința de a contribui la modernizarea sistemului de învățământ, am inițiat încă de anul trecut proiectul „România educată”, al cărui obiectiv este tocmai  promovarea unei culturi a succesului în educație, bazată pe muncă, performanță, talent, onestitate și integritate.

La intrarea în cel de-al doilea secol de existență ca stat modern și unitar, este important ca educația și cercetarea să dobândească o fundație solidă și predictibilă.

Copiii și părinții au tot dreptul să știe încă de la început la ce se pot aștepta din partea sistemului public de învățământ.

Orice reformare a educației pe o bază incluzivă trebuie să țină cont de profilul generațiilor actuale și de evoluția societății, dar și de nevoile legitime ale cadrelor didactice.

Încă de anul trecut, când proiectul „România educată” s-a axat mai ales pe consultarea publicului larg privind viziunea pe termen lung în domeniile educației și cercetării, am vorbit despre profilul cadrului didactic.

Ceea ce a devenit însă clar pe parcursul dezbaterilor a fost rolul absolut esențial al calității profesorilor, atât din sistemul universitar, cât și din sistemul preuniversitar.

De aceea, în acest an am constituit un grup de lucru dedicat carierei didactice. Alături de reprezentanți ai autorităților, societății civile, parteneri sociali și de experți în educație, ne propunem să facilităm un larg acord asupra unor soluții pentru principalele probleme care afectează, încă de la formarea inițială, parcursul profesional al cadrelor didactice.

Mai mult, putem vorbi în numeroase cazuri de o atractivitate relativ scăzută a carierei în învățământ, comparativ cu alte opțiuni profesionale, din motive care țin atât de respectul în societate, cât și de salariile din sistem, mai ales în zona debutanților.

Dacă ar fi să alegem un singur punct din care să începem reașezarea sistemului educațional românesc, acesta ar fi probabil cariera didactică, prin încurajarea celor mai buni absolvenți să aleagă misiunea nobilă de a forma generația viitoare.

Orice transformare a sistemului de învățământ și orice reformă a carierei didactice are în primul rând nevoie de modele, de exemple de bună practică, care pot să ofere expertiză, dar, mai ales, care pot să genereze încredere în sistemul de învățământ românesc.

O parte dintre aceste modele se află astăzi aici, în această sală, după ce meritele lor au fost recunoscute de studenții pe care i-au format de-a lungul anilor.

Dar faptul că sunteți aici contează probabil mai puțin decât prezența dumneavoastră zi de zi în aule și în sălile de seminar din universitățile României. Acolo aveți ocazia de a schimba viitorul și de a contribui la transmiterea mai departe a valorilor noastre, a cunoștințelor teoretice și abordărilor practice pe care studenții le vor folosi tot restul vieții.

Stimați invitați,

Prezența dumneavoastră aici atestă că, în fața unor provocări dificile și într-un mediu exigent, ați reușit să vă faceți remarcați și îndrăgiți de studenți.

Aceștia au considerat că meritați să fiți premiați, că trebuie să vă numărați printre acele modele despre care am vorbit anterior.

În fiecare zi, studenții se îndreaptă fericiți spre cursurile și seminariile pe care le susțineți, iar  foștii dumneavoastră studenți își folosesc cunoștințele pe care i-ați ajutat să le dobândească pentru a-și construi cariere de succes.

Cred că toate acestea vă transformă în modele, dar, mai ales, în veritabili vectori de schimbare pentru comunitate și pentru România, în general.

Vă mulțumesc pentru prezența la evenimentul de astăzi și am convingerea că, prin continuarea Galei Profesorului Bologna, vom avea, și pe viitor, ocazia de a afla nume ale unor profesori care transformă zi de zi România în România educată.

Vă felicit pentru realizările dumneavoastră și vă mulțumesc!”

comments powered by Disqus

CITESTE SI

EXQUIS.RO

BLACKNEWS.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.