Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ionuţ Negoiţă, patronul lui Dinamo, anunță OFICIAL cui vinde echipa: 'Decizia mea de a mă retrage e ireversibilă. Preţul e unul modic'

Inquam Photos / Octav Ganea
ionut negoita

Patronul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a anunţat, luni seară, că se retrage de la gruparea bucureşteană, el precizând că decizia sa este ireversibilă şi că echipa are bugetul asigurat până la finalul sezonului.

"Într-adevăr, am înţeles că greşeala mea e că am preluat un club cu datorii foarte mari. După aproape cinci ani petrecuţi la Dinamo, cu bune şi rele, nu consider că sunt înfrânt. Nu am câştigat campionatul, nu am făcut mari minuni, dar Dinamo trăieşte. Decizia mea de a mă retrage e ireversibilă. Sută la sută aceasta e decizia mea, chiar dacă în trecut am mai cochetat cu ideea însă am revenit. Preţul e unul modic, doar ca să luăm licenţa am dat câteva milioane. Am decis cu sufletul când am venit, pentru că nu era altă soluţie. Mai am să îi dau domnului Badea două milioane şi eu vreau încă două. Vreau să îi ofer posibilitatea celui care vine şansa să poată face performanţa. Eu doar în Săftica am investit un milion de euro. Cumperi un club care are Săftica, care are autocar şi zeci de maşini. Probabil doar partea materială valorează spre patru milioane”, a mai spus Negoiţă la Digi Sport.

Citește și: Dezvăluiri bombă despre afacerile familiei lui Florian Coldea: Probleme cu Fiscul încă de la înființarea companiei

El a precizat că are speranţe că se va găsi un investitor pentru Dinamo. "Eu în seara aceasta anunţ oficial că mă retrag. Las pe mâini bune echipa, bugetul este asigurat până în vară. Cine vine, şi sunt aproape convins că cineva va veni, avem toate condiţiile, totul e să vină cu un plus de energie şi de entuziasm pentru ca echipa să facă acel pas către o performanţă mult mai înaltă. Mi-aş dori să vină un investitor cum văd la CFR Cluj, care are potenţă financiară şi s-a pus pe treabă foarte bine. Dinamo e un brand mult mai mare decât CFR şi atunci înseamnă că sunt speranţe şi pentru Dinamo să găsească un investitor. Am un regret, că aş fi putut face mult mai mult, dar am făcut tot ce am ştiut şi am putut mai bine. Mi-aş fi dorit un titlu. Nu am avut niciun noroc", a mai afirmat Ionuţ Negoiţă.

Citește și: Un cunoscut magazin online din România dă lovitura: Ce jucător de pe piața italiană a achiziționat

"Prioritatea este ca acest club este să rămână în viață și în Liga 1. Trebuie să se autofinanțeze. Sub nicio formă nu se va vinde în masă. Sunt fotbaliști precum Filip care trebuie să facă un pas înainte. Nedelcearu are și el 3 ani. Sunt discuții!

Soluții sunt, mă gândesc la Ciobotariu care joacă la Târgoviște. Viitorul e pregătit. Avem 7 jucători în Liga 1, alți 5-6 prin Liga a 2-a, plus ce e la Juniori A și Juniori B. Unul sau doi jucători vor pleca probabil.

Citește și: Banca i-a luat aproape tot! Cum a ajuns un celebru prezentator TV

Nemec își dorește să meargă în străinătate. Avem de unde asigura viitorul lui Dinamo. Să nu dramatizăm, nu este cazul", a zis Ionuț Negoiță la Digi Sport.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.