Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ipoteza care poate adânci scandalul în PSD: 'Tudose, noul 'Premier al meu' al lui Klaus Iohannis'

Inquam Photos / Octav Ganea
Klaus Iohannis Mihai Tudose

După Dacian Cioloș, Klaus Iohannis are un nou "premier al Meu", și anume pe Mihai Tudose, susține Ion Cristoiu, în articolul publicat pe blogul său. Jurnalistul Ion Cristoiu susţine că Mihai Tudose putea să spună că sondajul care a stârnit întreg scandalul este o "făcătură" sau că procentajul de 31 % părere bună e chiar mulțumitor pentru un Guvern atât de atacat. În schimb, spune jurnalistul, Tudose a ales să iasă public și să spună că sondajul a fost măsluit la ordinele lui Liviu Dragnea ca să-l compromită.

Citeşte şi: Liderul PSD, taxat dur: 'A păstra miniştri care sunt contestaţi la Bruxelles înseamnă să fii SURD şi ORB politic' .

"Spre surprinderea multora, Guvernul Mihai Tudose a primit, cel puțin din punct de vedere public, o libertate uriașă. Mihai Tudose a umplut pînă peste margini micile ecrane, și-a închiriat două televiziuni de casă – *Antena 3* și *Realitatea Tv –*, miniștrii au început să se afirme în spațiul public, cei mai mulți dovedindu-se, în frunte cu Petre Daea, acest Romeo al oii, eminamente neghiobi; toate măsurile luate au trecut ca fiind ale Guvernului și nu ale PSD. Abil, Liviu Dragneas-a retras într-o rezervă prețioasă pentru el. Și astfel Mihai Tudose a fost, spre deosebire de Sorin Grindeanu, cel care a luat pe umerii săi o mare parte a erodării partidului de la putere", explică Ion Cristoiu.

În opinia lui Cristoiu, Tudose s-a folosit de acest sondaj ca prilej pentru a declanșa războiul cu Liviu Dragnea, declarând că Guvernul stă atât de prost în sondaje din cauza a doi miniștri plantați chiar de șeful PSD, care, pe cale de consecință, ar trebui dați afară. Semne de întrebare i-a ridicat însă şi dialogul pe care Mihai Tudose l-a purtat cu Mircea Badea, discuţie în care premierul a susținut că niciun procuror nu ar ajunge atât de departe, încât să deschidă dosare penale unor miniștri nevinovați doar pentru a remania Guvernul.

"Nici Monica Macovei, promotoarea Programului național *Nici o casă fără un arestat preventiv de DNA!* n-ar fi reușit să atingă culmile de elogii la adresa instituției conduse de Codruța Kovesi", mai remarcă Ion Cristoiu.

"Ce mai încolo și-ncoace! După Dacian Cioloș, Klaus Iohannis are un nou „Premier al Meu”: Mihai Tudose!", este concluzia lui Ion Cristoiu.

Citeşte şi: PSD, înfrângere în Comisia de Apărare. Raețchi: Gogomănie de propunere legislativă .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.