Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ipoteză zguduitoare a unui analist politic: 'Liviu Dragnea se pregătește să piardă partida de poker a vieții sale'

Inquam Photos / Octav Ganea
Liviu Dragnea DNA

Audierea cu scandal a lui Liviu Dragnea la DNA a fost comentată și de Stelian Tănase pe blog-ul său. "Dragnea are un rol ingrat de jucat. Cărțile par făcute. Se pregătește să piardă partida de poker a vieții sale. Toți joacă la cacealma și cu cărți măsluite. Dar și el le-a măsluit la rîndul lui de nenumărate ori ca sa se cațere la putere și să facă avere.", a scris analistul politic pe blog.

"Liviu Dragnea a apărut ieri la DNA urmat de o ceată de haidamaci, pesediști toți din născare, ca să nu zic din tată-n fiu (începînd din 1948). Anturat de mărimi și micimi din partid. Toți oameni de încredere, cu rol de bodigarzi, sfetnici, cărători de geantă. Mă întreb, oare un amărît cum ajunge la DNA sau într-un tribunal pentru a fi judecat? Singur și la cheremul magistraților. Nu și Dragnea, un super VIP și un tip fff bogat. Pentru echilibru, vizavi pe trotuar se afla în acesta secvență matinală „poporul indignat”. Ce să facă acest popor ? Huiduia, striga tare jos Dragnea și alte minunății. Imaginea – completă. Taberele bine conturate.

Citește și: Liviu Dragnea anunţă APOCALIPSA: 'Scoatem legile, va fi RĂZBOI'

Liviu Dragnea a apărut în cadru extrem de preocupat, cu obrajii supți, zîmbind strîmb camerelor tv îngrămădite acolo ca lumea în metro dimineața la ora 7,00. Liderul suprem PSD aflase că îl așteaptă clipe grele. Se pregătea sufletește. Avea să i se aducă la cunoștință oficial faptul că este suspect, cercetat într-un nou dosar. Al treilea. Adică o belea pe capul lui și chiar una foarte mare. De ieri este prins ca într-o menghină. Deși posedă la perfecție artele manevrei și diversiunii, a strecurării abile printre cele mai ascuțite stînci, de data asta cred că i s-a cam înfundat.

Și-a făcut o apariție spectaculoasă ca într-o producție Buftea/Sergiu Nicolaescu. Și-a adus trupeții să facă paradă, să-și arate pectoralii oricui îi poartă sîmbetele, să se afle cine este el! A vrut să intimideze procurorii? sau a vrut să trimită un mesaj partidului. Anume că este încă IL PIU FORTE. A vrut oare să dezmintă zvonurile cum că în PSD s-ar pregăti o lovitură de palat menită să-l scoată din șefie ? Sa spună că sunt niște scorneli sfruntate. Imaginea tv indica ieri un lucru – încă are sprijin la virf. Sunt încă destui tovarăși dispuși să-și riste carierele de dragul lui, chiar dacă asta ar însemna să-și cam pună pielea la saramură.

Citește și: Conducătorul tezei de doctorat a lui Kovesi, LOVITURĂ pentru şefa DNA. Propunere ŞOC legată de abuzul în serviciu

Liviu Dragnea e isteț, știe pefect că dacă va trebui debarcat aceiași lingușitori de ieri se vor lepăda de el în 24 de ore. Il vor vinde ca pe nimic. Sunt invențiile lui, cumpărăturile lui, fidelii lui de pripas. Ei sunt Curtea pe care și-a alcătuit-o bucată cu bucată. Dragnea are un rol ingrat de jucat. Cărțile par făcute. Se pregătește să piardă partida de poker a vieții sale. Toți joacă la cacealma și cu cărți măsluite. Dar și el le-a măsluit la rîndul lui de nenumărate ori ca sa se cațere la putere și să facă avere. Știe cum vine povestea asta. Știe așadar ce îl așteaptă. Important este pentru el să limiteze pagubele. Depinde însă cit este de capabil să negocieze. Altfel spus, ce dă la schimb/ce primește. Demisia e un preț bun !? Nu pare prea puțin acum? În urmă cu niște luni (decembrie 2016) era de neimaginat. Dragnea a fost iarna trecută pe cai mari, politicianul nr 1 în România. Zilele acelea s-au dus definitiv. Între timp a devenit țintă tocmai din cauza asta. S-a expus prea tare, s-a dat mare, a făcut și a dres. Tempi passati.
Așa cred că se traduc în cuvinte imaginile de ieri dimineață de la DNA cu Liviu Dragnea in prim plan.", a scris Stelian Tănase pe blog.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.