Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ironia Germaniei la adresa Theresei May: 'În sfârşit un pic de claritate'

 Theresa May  Angela Merkel

Marea Britanie 'a adus în sfârşit un pic de claritate' cu privire la Brexit, a estimat marţi ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, după discursul premierului britanic Theresa May, care a precizat că ieşirea din UE implică de asemenea retragerea de pe piaţa comună, informează AFP.

'Salutăm faptul că premierul britanic a schiţat astăzi viziunea guvernului său asupra ieşirii (din UE) şi a adus în sfârşit un pic de claritate asupra planurilor britanice', a subliniat Steinmeier într-un comunicat, scrie agerpres.ro.

Citește și: John Kerry a vizitat locul în care a UCIS un om: A primit și o MEDALIE / FOTO

El a îndemnat la 'relaţii pe cât de bune şi strânse posibil' după ce Brexitul va fi oficializat.

Totodată, şeful diplomaţiei germane a amintit de poziţia de fond a Berlinului şi a altor ţări din UE: 'Negocierile nu vor începe decât atunci când Marea Britanie va înştiinţa oficial cu privire la intenţia sa de a ieşi' din UE.

Citește și: Apar noi detalii despre JEFUIREA lui Kim Kardashian: Viața bate filmul

Premierul britanic a promis că va declanşa această procedură la sfârşitul lui mai, preludiu pentru doi ani de negocieri.

Steinmeier a subliniat încă o dată că misiunea celor 27 de state ce vor rămâne este de a 'întări coeziunea UE şi de a menţine integritatea pieţei unice'.

Citește și: Semne de intrebare legate de vizita lui Liviu Dragnea in SUA la inaugurarea lui Trump: cum a primit viza si daca participarea e gratuita sau contra-cost

UE a exclus posibilitatea de a-i da Marii Britanii acces 'a la carte' către piaţa comună, adică să-i permită să aibă în acelaşi timp libertate de circulaţie pentru cetăţenii săi şi un control asupra imigraţiei, după cum doresc susţinătorii Brexitului.

Theresa May a subliniat marţi că menţinerea ţării sale în acest spaţiu de 500 de milioane de consumatori este incompatibilă cu prioritatea numărul unu a Londrei: stăpânirea imigraţiei europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.