Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Japonezii fac revoluție! Vor să danseze noaptea

dansatori turci



Există în arhipelagul nipon şi voci care afirmă că modificarea legii ar putea provoca o creştere a insecurităţii cetăţenilor. Totodată, numeroşi japonezi continuă să danseze în localurile de noapte, în contextul permisivităţii manifestate de patroni şi de autorităţi. În ultima vreme însă, un sector tot mai mare al societăţii militează contra acestei legi pe care o consideră anacronică.

Inscripţia 'No dancing' (Nu dansaţi) tronează pe multe ringuri de dans, în engleză şi japoneză, însoţită uneori de un simbol uşor de înţeles pentru turiştii străini. Interdicţia creează dificultăţi unor zone din Tokyo şi Osaka renumite pentru petrecerile nocturne. 

Potrivit controversatei legi, cunoscută sub numele 'Fueiho', dansul este permis numai în localurile care îndeplinesc anumite cerinţe tehnice şi care au o autorizaţie specială în acest sens. Chiar şi aşa, acestea nu pot rămâne deschise după ora 01.00 noaptea.

'Fueiho' a fost aprobată în 1948, după război, în scopul de a controla prostituţia şi crimele legate de 'yakuza' (membrii organizaţiilor mafiote japoneze). În practică, autorităţile au permis înflorirea culturii 'clubbing' la Tokyo şi Osaka, anii 80 şi 90 reprezentând epoca de aur. Totul s-a schimbat însă în 2010, când poliţia a decis să aplice cu stricteţe legea după o serie de cazuri de trafic de droguri şi de incidente violente la Osaka, unde două persoane au fost ucise în zona America-Mura. La Tokyo, poliţia a intervenit în discoteci din zona Roppongi.

Aplicarea strictă a legii 'Fueiho' şi închiderea unor discoteci a generat un 'zgomot pozitiv' pentru dreptul de a dansa liber, a declarat DJ-ul şi producător Alex Einz, de origine ruso-germană şi rezident în capitala niponă. 

Astfel s-a născut 'Let's Dance', un grup de DJ, proprietari de localuri şi promotori ai jurnalismului muzical care au decis să se grupeze pentru a 'apăra dreptul de a dansa' şi pentru a determina modificarea legii 'Fueiho'. Grupul a reuşit să strângă aproape 200.000 de semnături de sprijin, a primit susţinerea publică a unor muzicieni precum Ryuichi Sakamoto şi a depus în luna iunie la Parlament o petiţie pentru modificarea legii.

De atunci, o comisie parlamentară lucrează la o propunere legislativă care, dacă va fi aprobată, va pune capăt actualei interdicţii. Noul proiect de lege prevede eliberarea unor autorizaţii pentru baruri, discoteci şi săli de concert pentru a servi alcool, a pune muzică şi a permite dansul până la ora 06:00 dimineaţa.

sursa: agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.