stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Jean-Claude Juncker propune un summit al UE la Sibiu, la o zi după Brexit

Jean-Claude-Juncker

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus miercuri, într-un discurs în plenul Parlamentului European la Strasbourg, organizarea unui summit al UE la o zi după Brexit, la 30 martie 2019, în oraşul Sibiu, pentru a discuta despre viitorul blocului comunitar, relatează Reuters.

Camera Comunelor din Marea Britanie a votat în cursul nopţii de luni spre marţi să discute în a doua lectură planul premierului Theresa May de a abroga legile Uniunii Europene şi de a le include în legislaţia britanică. După mai multe ore de dezbateri, pe alocuri dure, 326 de membri ai camerei inferioare a Parlamentului au votat favorabil, în timp ce 290 au fost împotriva proiectului de lege privind retragerea din UE.

Proiectul de lege abrogă legislaţia din tratatul din 1972 prin care Marea Britanie a aderat la Comunitatea Economică Europeană, aşa cum era cunoscută atunci, şi încorporează peste 12.000 de reguli şi reglementări ale UE în legislaţia britanică înainte de ieşirea Londrei din UE prevăzută în 2019, anunță Agerpres.

În cazul în care calendarul Brexit-ului va fi respectat, reuniunea de la Sibiu va fi primul summit european în formula UE 27 după retragerea Marii Britanii din blocul comunitar şi se va desfăşura în momentul în care România va deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene.

La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România va prelua, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru şase luni, preşedinţia Consiliului UE. MAE notează pe site-ul său că preşedinţia României la Consiliul UE se va desfăşura într-un context european şi internaţional complex, cele mai importante dosare fiind Brexit-ul, alegerile pentru Parlamentul European, care se vor desfăşura cel mai probabil în luna mai a anului 2019, şi Cadrul financiar multianual post-2020.

Pe 30 martie vom fi o uniune cu 27 de membri. Alegerile vor avea loc cu doar câteva săptmâni mai târziu. Va trebui ca cetățenii europeni să se ducă la urne cu o viziune clară. Iată de ce am cerut lui Donald Tusk și României să organizeze un summit, la Sibiu, pentru a lua deciziile necesare pentru construirea unei Europe mai unite și mai democratice.

Sper ca pe 30 martie 2019, europenii să vadă o uniune pe care noi o susținem cu toate valorile sale", a arătat președintele Comisiei Europene.


CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.