Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans vin în România pentru dezbateri legate de viitorul UE

Şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, a declarat, marţi, la o dezbatere a Grupului de Dialog Social privind preşedinţia României la Consiliul European, că preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele Frans Timmermans vor veni în România pentru dezbateri legate de viitorul Uniunii Europene, scrie news.ro.

Angela Cristea a dat asigurări, în cadrul dezbaterii de la GDS, că decizia legate drumul viitor al Uniunii Europene nu a fost încă luată, ca dovadă fiind prezenţa preşedintelui şi prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene la două dezbateri organizate în România în această primăvară, dezbateri legate tocmai de calea pe care ar trebui să o adopte UE în viitor.

”Am văzut luări de poziţie, nu numai în România, ci şi în alte state membre, cum că este doar un exerceţiu de imagine, că se ştie deja ce se vrea. Fiţi convinşi că nu este aşa şi am să vă dau două argumente cu două date şi cu un loc. Prima dată este 20 aprilie, Bucureşti, la Muzeul Naţional de Artă – dezbatere publică cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Timmermans la care toată lumea este invitată în limita locurilor disponibile. A doua dată este 11 mai, tot la Muzeul Naţional de Artă, tot în sala de 400 de locuri – dezbatere publică cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker”, a spus Angela Cristea.

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a prezentat, pe 1 martie, ideile prin care UE ”să deschidă un nou capitol” după şocul Brexitului, îndemnându-i pe liderii de la nivel naţional la ”unitate şi leadership” pentru a scoate Europa din marasm.

Într-o ”Carte albă”, el a propus cinci scenarii, care merg de la o Europă care se mulţumeşte să fie o piaţă unică şi până la o Uniune Europeană şi mai integrată decât în prezent, trecând printr-o Europă ”cu mai multe viteze”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.