stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Jim Mattis: Bombardamentul american din Siria a ţintit forţe conduse de Iran

reuters
atac sua in siria

Convoiul bombardat joi în Siria de coaliţia internaţională condusă de SUA a vizat forţe conduse de Iran, a afirmat vineri secretarul american al apărării, Jim Mattis, potrivit agerpres.


Atacul american a fost provocat de "o mişcare ofensivă, cu capacităţi ofensive" ale unor forţe despre care Washingtonul crede că sunt dirijate de iranieni, a declarat Mattis într-o conferinţă de presă. El a precizat că efectivele respective se apropiau de oraşul Al-Tanf, unde există o bază militară a trupelor speciale americane şi britanice care pregătesc rebelii sirieni împotriva Statului Islamic, adaugă AFP. 

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a condamnat vineri atacul american, despre care a afirmat că arată dorinţa Statelor Unite de a sprijini teroriştii care încearcă să răstoarne guvernul legitim al Siriei. "Vedem confirmarea unei intenţii de a folosi opoziţia şi unii extremişti, inclusiv din Jabhat al-Nusra", grupare considerată de ONU ca teroristă, a declarat Lavrov agenţiei TASS, preluată de Reuters. 

Şi regimul condus de preşedintele Bashar al-Assad a condamnat atacul coaliţiei asupra unei poziţii a armatei siriene de la graniţa cu Irakul şi Iordania. 

Observatorul Sirian pentru Drepturile omului, organizaţie independentă care monitorizează conflictul din Siria, a anunţat că loviturile aeriene au ucis opt oameni din forţele paramilitare care susţin guvernul de la Damasc şi a precizat că majoritatea nu erau sirieni.


CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.