Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Judecătorii au dat motivarea în dosarul ”Șantaj la Antene”: Detalii despre Dan Voiculescu

dan voiculescu

Judecătorii au făcut publică motivarea din dosarul Antena Group vs RCS&RDS. Oamenii legii au spus totul. De ce au ajuns să îi condamne pe greii Antenelor.

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a avut rolul principal în şantajarea directorului RCS&RDS, Ioan Bendei, se arată în motivarea instanţei, prin care Alexandrescu a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Magistraţii arată că Alexandrescu, patroana sa, Camelia Voiculescu şi Dan Voiculescu, „au urmărit prin săvârşirea faptei obţinerea a 4.320.000 euro/an vreme de 5 ani.” „Probele administrate în cauză duc la concluzia că inculpatul Alexandrescu George Sorin a avut rolul principal în comiterea infracţiunii de şantaj, fiind persoana care a obţinut documentele folosite în săvârşirea faptei, a conceput planul infracţional şi l-a pus în aplicare, exercitând în mod direct presiunile asupra persoanei vătămate. Inculpatul nu a şovăit să folosească resursele media ale societăţii comerciale pe care o conducea la comiterea faptei anterior descrise. Procedând astfel, în condiţiile în care coordona unele dintre cele mai importante instituţii media de pe piaţa românească, inculpatul a adus prejudicii grave inclusiv încrederii de care presa ar trebui să se bucure în cadrul societăţii”, motivează Curtea de Apel Bucureşti, conform adevarul.ro.

Citeşte şi: Simona Halep, desfiinţată de un medic: Adevăratul motiv pentru care nu merge la Olimpiadă

Magistraţii arată că Alexandrescu, Dan şi Camelia Voiculescu „au urmărit prin săvârşirea faptei obţinerea unor importante avantaje materiale pentru S.C. Antena TV Group S.A., în cuantum de 4.320.000 euro/an (0,4 euro/abonat/lună, în raport de ultimul preţ solicitat de inculpat şi de cei 900.000 de abonaţi ai RCS&RDS S.A.) vreme de 5 ani.” „Nici unul dintre inculpaţi nu avea antecedente penale la data săvârşirii faptelor şi cu toţii avuseseră anterior performanţe deosebite în domeniul pieţei media, posturile TV deţinute de S.C. Antena TV Group S.A. şi S.C. Antena 3 S.A. numărându-se printre cele mai importante entităţi de acest tip de pe piaţa românească”, arată Curtea de Apel Bucureşti. În aceste condiţii, reţinând conduita anterioară bună a celor trei, Curtea de Apel Bucureşti le-a acordat acestora circumstanţe atenuante.

Citeşte şi: REPLICA lui Cătălin Predoiu la strategia copy-paste a Ralucăi Prună: Ce spune despre plagiat

Instanţa a explicat că sprijinul acordat de Dan Voiculescu Dan lui Alexandrescu a constat în acordul ca acesta să comită fapta de şantaj care face obiectul cauzei, în sfaturi privind comiterea faptei (în acest sens, discuţia din 13 mai 2013, „sfaturile de a fi prudent transmise prin intermediul fiicei sale”), dar şi „în interesul acordat rezultatului activităţii infracţionale a acestui inculpate”. „Referitor la acordul inculpatului privind comiterea faptei, instanţa reţine că, după cum rezultă din convorbirile interceptate, dar şi din propria declaraţie, numitul Voiculescu Dan, deşi nu deţinea vreo funcţie administrativă în cadrul societăţilor care compun Grupul Intact, avea posibilitatea de a influenţa deciziile conducerii societăţii, iar acceptul acestuia pentru ca Alexandrescu George să acţioneze în felul arătat a avut o deosebită importanţă în întărirea rezoluţiei infracţionale a acestuia”, arată Curtea de Apel Bucureşti, care era rolul lui Dan Voiculescu. „Nu trebuie pierdut din vedere nici că atât Voiculescu Dan, cât şi Voculescu Camelia, şi-au exprimat în mai multe rânduri interesul privind rezultatele obţinute de inculpatul Alexandrescu în urma întâlnirilor cu Bendei Ioan, aspect de natură a-l determina pe acesta din urmă să îşi intensifice presiunile asupra persoanei vătămate”, mai motivează Curtea de Apel Bucureşti.

Citeşte şi: DEZVĂLUIRI Acuzaţii şi legături ciudate între Turcescu, Andreea Marin şi dictatorul Erdogan

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) i-a condamnat pe 12 mai 2016, în dosarul de şantaj, pe directorul Antena Group Sorin Alexandrescu la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, pe Dan Voiculescu la doi ani de închisoare cu executare şi pe Camelia Voiculescu la doi ani cu suspendare, în timp ce Antena 3 şi Intact Publishing au fost achitate. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa supremă. Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru complicitate la şantaj. Instanţa a dispus contopirea acestei pedepse cu condamnarea din dosarul ICA şi a dispus ca acesta să execute în total 10 ani. Şerban Pop, fost preşedinte al ANAF, avocat suspendat, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. În cazul societăţii Antena TV Group SA, acuzată de şantaj, instanţa a dispus o amendă penală de 350.000 de lei, mai spune sursa citată.

Citeşte şi: DEZVĂLUIRI în instanță despre Elena Udrea: Ar fi primit o geantă de la o jurnalistă / VIDEO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.