Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis și Carmen Iohannis au urcat pe munte: Cu cine s-au întâlnit și pe cine au luat prin surprindere

Klaus Iohannis cioban munte

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia acestuia, Carmen Iohannis, s-au aflat duminică într-o vizită privată în staţiunea Parâng, din Valea Jiului, cei doi deplasându-se pe un traseu de creastă spre vârful Parângul Mare (2.519 m), după care s-au oprit la o cabană din zonă.

Vizita preşedintelui a fost apreciată de salvamontişti ca una normală, neprotocolară, Klaus Iohannis fiind cunoscut ca un iubitor al muntelui.

Citește și: Dezvăluire EXPLOZIVĂ a comisarului Traian Berbeceanu! „Nu este LEGAL”

"A fost o vizită privată, neprotocolară. Preşedintele a socializat cu oamenii din zonă şi a parcurs un traseu de creastă pe vârful Parângul Mare", a declarat, pentru AGERPRES, şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Este pentru a doua oară când preşedintele vizitează staţiunea Parâng, în octombrie anul trecut cuplul prezidenţial deplasându-se pe vârful Parângul Mic (2.074 m), după care a poposit la o cabană din această zonă.

Citește și: Amenda care aproape închide o televiziune! 3 MILIOANE de euro pentru remarci homofobe

Vârful Parângul Mare este al patrulea ca înălţime din România şi cel mai înalt din masivul Parâng.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.