Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, întâlnire cu Cioloș și Isărescu: Iată ce au discutat

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi, la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu prim-ministrul Dacian Cioloş, preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, şi cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, pe tema Strategiei de dezvoltare durabilă.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, întâlnirea a avut drept scop prezentarea contribuţiei Guvernului în materie de politici şi reforme economice, pe termen scurt şi mediu, în contextul Strategiei de dezvoltare durabilă a României, care se elaborează în cadrul Academiei Române şi sub înaltul patronaj al preşedintelui.

Citește și: Asta e vârsta la care femeile devin mai obsedate de sex: Se uită la filme porno mai des

Sursa citată arată că obiectivul principal al strategiei de dezvoltare este definirea unei viziuni şi a anumitor direcţii de acţiune în privinţa domeniilor care pot susţine dezvoltarea sustenabilă a României, precum creşterea competitivităţii economice, stimularea productivităţii - agricultura, industria şi sectoarele creative -, a capitalului - investiţiile şi exporturile, fondurile europene, piaţa de capital - şi alte elemente care creează condiţii propice dezvoltării capitalului românesc şi a economiei, cu impact pozitiv asupra forţei de muncă şi a calităţii vieţii - educaţia, sănătatea, infrastructura şi debirocratizarea administraţiei publice.

În cadrul discuţiilor, s-a convenit ca proiectul propus de Guvern să fie supus dezbaterii, pe agenda Academiei Române, care va avea rol de facilitator prin implicarea institutelor economice şi a cercetătorilor de specialitate în analiza şi dezbaterea proiectului de Strategie.

Citește și: Au vrut o baie romantică, dar femeia a luat foc de la lumânare / VIDEO ȘOCANT

În acest sens, s-a agreat lansarea acestei iniţiative, în vederea consultării şi dezbaterii publice, cu participarea partidelor politice şi a societăţii civile, proces în urma căruia vor rezulta direcţiile de dezvoltare durabilă ale României.

La întrevedere au mai participat viceprim-ministrul Costin Borc, şeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoş Tudorache şi consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

Citește și: SCANDAL uriaș cu Johnny Depp: Ce dezvăluie Amber Heard, soția care a depus actele de divorț

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.