Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis l-a invitat pe omologul sârb să efectueze o vizită în România

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis l-a invitat marţi pe omologul său sârb, Aleksandar Vucic, să efectueze o vizită în România în perioada următoare, a confirmat Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei citate, preşedintele Serbiei a acceptat invitaţia de a vizita România.

Cei doi şefi de stat s-au întâlnit în marja celei de-a 72-a reuniuni a Adunării Generale a ONU care se desfăşoară la New York. Preşedintele Iohannis s-a întâlnit marţi şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu preşedintele Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajcak.

De asemenea, şeful statului va avea întâlniri bilaterale şi cu omologii din Estonia - Kersti Kaljulaid şi Egipt - Abdel Fattah Al Sisi. Iohannis va participa şi la dejunul oferit de secretarul general al ONU în onoarea şefilor de delegaţii, la întâlnirea tradiţională cu şefii organizaţiilor evreieşti din SUA şi la recepţia organizată de UE în onoarea şefilor de delegaţie din Uniune şi, împreună cu soţia sa, Carmen, la recepţia tradiţională oferită de Donald Trump.

Miercuri dimineaţa, şeful statului se va întâlni cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, iar ulterior va participa la lansarea "Raportului comun HeForShe 10x10x10 Impact Champions'', care promovează egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei. Cu acest prilej, preşedintele român va avea o intervenţie, alături de alţi nouă şefi de stat şi de guvern, în calitatea sa de membru al primului grup la nivel înalt, iniţiat în 2015, care pledează pentru egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei.

Tot miercuri, el va avea o întrevedere cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi va participa la evenimentul organizat de România - "Making education for peace". După aceste evenimente, preşedintele Iohannis va susţine intervenţia naţională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, conform Agerpres. Joi, preşedintele Iohannis va merge la Philadelphia unde va vizita Liberty Bell şi complexul Independence Hall şi se va întâlni cu comunitatea de români din zonă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.