Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kovesi, despre conflictul dintre DNA și Inspecția Judiciară. Cum răspunde șefa DNA la acuzațiile de ‘presiune’

Inquam Photos / Octav Ganea
kovesi dna

Procurorul șef DNA, Laura Codruța Kovesi, a vorbit luni, într-un interviu la Europa FM, despre „conflictul” dintre DNA și Inspecția Judiciară, dar și despre acuzațiile inspectorului Mihaela Focică.

Citește și: Kovesi îi dă replica lui Tăriceanu în dosarul 'Belina': Noi ne-am făcut treaba

Citește și: Șefa DNA, atac voalat la Comisia de anchetă parlamentară: 'Acesta este motivul pentru care eu nu m-am prezentat la Parlament'

„Nu cred că există o acuzaţie formulată că DNA este în conflict cu una din institutţii. Se încearcă crearea unui scandal în spaţiu public. IJ este formată din procurori şi judecători, care verifică dacă magistraţii încalcă legea în cadrul unui dsar Am avut anul acesta peste 43 de verificări din partea IJ, anul trecut au fost peste 80 de verificări. Au fost controale punctuale, temetice şi un control de fond. Când vine IJ şi te verifică este o activitate normală. În ultimul an şi jumătate au fost controale foarte dese.  Din ce în ce mai dese. Sunt peste 130 de controale făcute. S-a încercat să se acrediteze ideea că noi nu am fost verificaţi de IJ, am fost verificaţi de foarte multe ori.”, a spus Kovesi.

De asemenea,  Kovesi a afirmat că nu a făcut niciodată presiuni asupra unui reprezentant al Inspecţiei Judiciare (IJ), aşa cum s-a vehiculat în presă după apariţia unei înregistrări în care inspectorul Mihaela Focică s-ar fi plâns că asupra ei ar fi fost făcute presiuni în legătură cu redactarea unui raport de control.

„Nu știu cât de autentică este acea discuție, nu știu cine sunt protagoniștii. Se presupune că sunt anumite persoane. Am citit și eu redarea acelei discuții. Nu apare numele Kovesi în acea discuție. Nu se spune Kovesi a făcut, Kovesi n-a făcut. Este o discuție între doi presupuși inspectori. Tot din spațiul public am aflat că această discuție ar fi fost undeva în luna iunie, nu știu, nu este confirmat oficial de către nimeni, însă sunt convinsă sau cel puțin așa cred că șeful Inspecției Judiciare, în momentul în care un inspector se prezintă și spune că cineva a făcut presiuni, a doua zi era obligat să dispună un control cu privire la acea situație. Or, aici vorbim despre o înregistrare presupusă a fi fost făcută undeva în luna iunie și despre care se vorbește în luna septembrie. Mă întreb, dacă a existat acea înregistrae, dacă a existat această discuție, dacă cineva s-a plâns că s-au făcut presiuni, de ce nu s-au luat măsuri timp de trei luni de zile? (...) Niciodată nu am făcut presiuni asupra vreunui inspector şi, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, atât inspectorul respectiv, cât şi şefii săi ar fi trebuit să dispună o verificare cu privire la această situaţie", a declarat Kovesi. 

În opinia sa, faptul că şi-a expus punctul de vedere în faţa unor reprezentanţi ai IJ aflaţi în control la DNA nu reprezintă o formă de presiune, ci exercitarea unui drept prevăzut de lege. 

„Atunci când se face o plângere împotriva ta şi eşti cercetat de Inspecţia Judiciară, ai dreptul şi ei au obligaţia să te întrebe punctul de vedere. Dacă îmi spun punctul de vedere şi apreciez că sunt nevinovată sau colegii mei sunt nevinovaţi (...) - aceasta nu este presiune, este exercitarea unui drept pentru noi, că ne zicem punctul de vedere, şi pentru inspectorul judiciar, că-ţi solicită un punct de vedere. Este o procedură obligatorie prevăzută în lege să-ţi exprimi punctul de vedere”, a precizat şefa DNA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.