Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kovesi, prima ieșire publică în megascandalul Ghiță: Să lăsăm lucrurile ridicole

Inquam Photos / Octav Ganea
laura codruta kovesi Inquam Photos

Procurorul șef DNA, Laura Codruța Kovesi, a avut o primă reacție în urma declarațiilor incendiare făcute de Sebastian Ghiță. Laura Codruţa Kovesi a afirmat la ieşirea de la discuţiile cu Ministerul de Justiţie că nu comentează declaraţiile unui „inculpat fugar”, care are mai multe dosare penale şi faţă de un inculpat care încă din cursul anului trecut a făcut atacuri la adresa sistemului judiciar. "Nu doresc să intru în dialog cu aceasta", a precizat Laura Codruţa Koveşi.

„Să lăsam lucrurile penibile, gen cucuvele mov și alte culori. Să trecem la declarații seriose. În primul rând, nu comentez declarațiile unui inculpat fugar, care are mai multe dosare penale. O parte dintre ele sunt în instrumentare la DNA. O parte dintre ele sunt deja trimise în judecată. (...) Ca atare, nu comentez declarațiile unui inculpat fugar și nu doresc să intru în dialog cu acesta”, a declarat Kovesi.

Kovesi, reacţie la o posibilă reverificare a tezei sale de doctorat/ VIDEO

Cât despre atacurile din ultima perioadă la adresa acesteia, Kovesi a spus că ele sunt făcute de persoane cercetate, trimise în judecată sau chiar condamnate de DNA și asta pentru că, susține șefa DNA, și-a permis să deranjeze inculpații.

„În ceea ce privește atacurile, care sunt în ultima perioadă care sunt la adresa actului de justiție, aș avea mai multe comentarii.  În primul rând, v-aș ruga să observați că sunt atacuri făcute de inculpați, care sunt cercetați în dosarele DNA, inculpați care sunt trimiți în judecată sau chiar condamnați de DNA sau de persoane care îi susțin. Aceste atacuri sunt făcute datorită faptului că DNA și-a permis să deranjeze inculpații. Am observat în ultima perioadă că deși am făcut mai multe demersuri instituționale, aceste atacuri au continuat.

De asemenea, Laura Codruţa Kovesi a anunțat că a sesizat CSM și CNA cu privire la afirmaţiile la adresa ei lansate în spaţiul public în luna decembrie şi la începutul lui ianuarie.

„Aș vrea să vă spun că doar la sfârșitul anului trecut am făcut peste 14 sesizări la CSM cu privire la afirmațiile tendențioase, denigratoare, mincinoase, uneori chiar ridicole ale inculpaților pe care i-am cercetat. Am sesizat CNA pentru 12 emisiuni și chiar în cursul zilei de astăzi am reluat dialogul instituțional cu CSM și cu privire la afirmațiile făcute în spațiul public din partea mai multor persoane cercetate de DNA, am sesizat CSM. Practic, răspunsul meu la aceste declarații îl veți găsi în acea sesizare”, a mai spus Codruța Kovesi.

Întrebată dacă știe unde se ascunde Sebastian Ghiță și dacă ar fi fugit din țară, Kovesi a declarat că DNA a dispus măsura controlului judiciar și aceea de a nu părăsi țara, iar Ministerul de Interne trebuie acum să răspundă pentru dispariția fostului deputat.

”Ministerul de Interne să răspundă cum a reușit să scape de filaj, cum a reușit să se ascundă. Noi ne-am luat măsuri de precauție”, a spus Laura Codruța Kovesi.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.