Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Laura Codruța Kovesi: Există riscul ca independența DNA să fie afectată după alegeri

Laura Codruta Kovesi

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, declară într-un interviu acordat publicației franceze „L'Express” că există riscul ca independența instituției pe care o conduce să fie afectată odată cu schimbarea de putere de la Cotroceni, dar spune că DNA are doi aliați de nădejde.

„Am fost numită de actualul președinte, la propunerea premierului. Dacă succesorii lor nu ne susțin în lupta anticorupție, totul va fi pierdut. Riscul există, într-adevăr, dar avem doi aliați de nădejde. Mai întâi, Uniunea Europeană, care joacă rolul unui gardian. În urmă cu câteva luni, a fost cât pe ce să fie votată o lege care ne-ar fi împiedicat să-i anchetăm pe deputați, senatori sau primari suspecți de fapte de corupșie. Grație Bruxelles-ului și diplomaților occidentali, această lege nu a trecut. Apoi, societatea civilă constituie cea mai bună protecție a noastră”, a declarat Laura Codruța Kovesi în interviul pentru L'Express.

Ea a fost întrebată dacă se teme că viitorul preşedinte ar putea afecta independenţa DNA. Jurnalistul care o intervievează pe șefa DNA notează, în context, că premierul Victor Ponta este candidat al PSD, partid ai cărui mai mulți membri marcanți fac în prezent obiectul unor investigații.

Nu trece o săptămână fără să izbucnească un nou scandal de corupție în România, scrie publicația franceză. Este un efect al primului tur al alegerilor prezidențiale, din 2 noiembrie? Sau o mișcare de profunzime, care corespunde unei adevărate bulversări a societății române? se întreabă L'Express, citat de digi24.ro, care menționează că șefa DNA iese rar să vorbească public. A făcut-o, totuși, pentru L'Express, iar publicaţia rezumă astfel explicațiile date de Laura Codruța Kovesi: „lucrurile se schimbă în România, una dintre țările cele mai sărace și cele mai corupte ale Uniunii Europene. Miniștri, senatori, primari, deputați....Nimeni nu pare, astăzi, să mai scape de justiție. Începutul unei mari curățenii?”, se întreabă în final revista.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.