Premium
de Răzvan Zamfir, jurnalist
Sunt blând, prea moderat, ar fi trebuit să scriu despre necesitatea unui control psihiatric pentru demnitari, nu doar psihologic. În fond, medicul psihiatru Aurel Romila a declarat recent, pentru Formula AS, că „psihopații au ocupat toate funcțiile cheie” din țară. Și a mai spus că nu avem sănătate mintală în România, pentru societatea noastră se împarte în depresivi, adică cei oprimați, și conducătorii psihopați. Brusc, titlul ales de mine nu vi se mai pare deloc exagerat, nu?
Poate credeți că-i o comparație facilă - poate vă duce cu gândul la remarca președintelui Iohannis despre paznicii care trebuie să prezinte cazierul la angajare, în timp ce premierii, nu -, dar trebuie să observ că până și pentru obținerea permisului de conducere e necesar un control psihologic măcar formal. În același timp, orice dezaxat ajuns parlamentar are dreptul să ne voteze viitorul dintr-un fotoliu comod al Camerei sau al Senatului.
Vă rog, nu-mi vorbiți despre reprezentativitate, despre miile de voturi din spatele fiecărui membru al Parlamentului... În anii `90, psihopații numiți de dr. Romila s-au ascuns pe liste de partid și-au avut succes, pentru că românii au preferat întotdeauna să privească simboluri electorale, nu persoane. Scorurile celor două mari partide și ale partenerilor lor episodici au ținut mereu ușile Parlamentului deschise pentru oricine care își asigura, prin negociere politică sau contract de vânzare cumpărare, un loc eligibil. Nici așa-zisul vot uninominal n-a schimbat paradigma, fiind, în esență, un vot pe liste cu un singur candidat din partea fiecărui partid. Pare complicat? E simplu de ilustrat. În 2012, Gabriel Oprea, personaj pe care nicio casă de sondare a opiniei publice nu a îndraznit atunci să plaseze într-un top al simpatiei, credibilității sau intenției de vot, a devenit senator de București, fără nicio emoție electorală. De ce? Pentru că orice – nu doar oricine – ar fi candidat sub acronimul USL devenea parlamentar.
Aleși în 2012: Chiriașul din Parlament, luptătorul contra sataniștilor antiromâni, premierul vânător de fasciști, fanii unui pușcăriaș violator și ultranaționalistul ortodox care militează pentru drepturile gay
Din 2016, de anul acesta, revenim la votul pe liste, cutia cu surprize electorale. Iar surprizele politice sunt, de regulă, neplăcute.
Nu mi-ar plăcea, de exemplu, să descopăr că un senator doarme noaptea prin birourile Parlamentului, doar pentru că nu concepe să închirieze o cameră undeva, oriunde, deși statul îi oferă sute de euro pentru cazare. S-a întâmplat în legislatura aceasta. N-aș vrea să văd un grup de parlamentari entuziaști, fericiți că au ocazia să se pozeze cu un fost pușcăriaș închis pentru viol, chiar dacă omul a devenit celebru după ce i-a mușcat urechea unui adversar în ringul de box. Din nou, în această legislatură, am văzut parlamentari îmbrăcați ca de sărbătoare și acoperiți de ridicol, fotografiindu-se cu Tyson pe treptele Senatului. Chiar mai mult, fostul pugilist a fost invitat de onoare al camerei superioare a Parlamentului.
Din 2017, mi-as dori să nu mai citesc teorii ale conspirației promovate de parlamentari, potrivit cărora forțele oculte – sataniști, masoni, tehnocrați, sorosiști sau alți inefabili – pun la cale dezmembrarea României prin tragedii precum cea din clubul Colectiv. Aș prefera să recunoască, spășiți, că au colegi politici cărora le-a fost mai drag banul decât siguranță cetățenilor și, dacă se poate, să admită că adevărații ”sataniști” sunt corupții.
Cu puțin noroc și o mai bună selecție politică, poate nu vom mai asista la puseele de ”Tourette politic” ale unui fost premier care pune eticheta de fascist oricărui adversar politic. Mai ales dacă același ex-premier e partenerul neoficial al unui partid cu trupe în uniforme negre.
Apoi, poate ar fi plăcut, sau măcar coerent, ca un parlamentar care promovează drepturile persoanelor de același sex să nu migreze senin către un partid pentru care homosexualitatea e o ”deviație de la dreapta credință”. Și tot la capitolul consecvență, logic ar fi ca același partid ultraortodox, compus din oameni aleși pe listele largi ale USL, să nu-și aleagă ca purtător de cuvânt un adversar declarat al Bisericii Ortodoxe Române.
Pentru a nu obosi - sau chiar deprima – cititorul, am selectat doar câteva mostre de comportament parlamentar neobișnuit. Evident, exemplele pot continua cu oameni pentru care trădarea a devenit un mod de a fi, chiar dincolo de propriile interese politice, sau cu personaje care s-au plimbat între aceleași două partide, de patru ori, în doar câteva luni. În astfel de cazuri, lipsa de caracter sau corupția nu pot fi explicații suficiente. Mai e nevoie de ceva. Poate de un control psihologic.
Iată de ce, cred eu, soluția vine de la Mihai Eminescu: ”Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei”. Iar dacă pe mișei îi prinde, rând pe rând, Justiția, poate pe smintiți reușim să îi ținem departe de funcții printr-o lege a controlului psihologic obligatoriu.
---
Citeste-l pe Razvan Zamfir pe www.lumearomaneasca.ro si pe www.razvanzamfir.ro
